Neamţu spune că UCB nu pierde specializările de master

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu Jiu ar putea să rămână fără cursurile de masterat de la toamnă. Ele vor rămâne în funcţie de clasificarea unităţii de învăţământ superior. Conducerea UCB spune că nu va rămâne fără aceste cursuri.

Conform noilor prevederi impuse de Ministerul Educaţiei îşi vor păstra specializările de masterat doar o parte dintre universităţile de stat şi private şi acest lucru se va stabili în funcţie de clasificarea fiecărei instituţii de învăţământ superior. Tocmai de aceea a fost şi amânată admiterea la master care era stabilită să aibă loc în luna iulie, pentru că în acea perioadă este în plină desfăşurare procesul de clasificare al universităţilor, ca atare se va desfăşura în luna septembrie. Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu (UCB) are 29 de specializări de masterat. Conducerea unităţii de învăţământ superior spune că la UCB nu se va ajunge în situaţia în care să rămână fără aceste forme de pregătire deoarece toate specializările sunt acreditate, iar clasificarea universităţii este una ce le-ar permite păstrarea cursurilor de masterat. „În funcţie de clasificarea universităţilor pot să dispară specializări de master, nu este cazul universităţii noastre, e vorba de universităţi nou înfiinţate, mai mici, care un programe de master slabe, le lipseşte partea de cercetare. Trebuie să aşteptăm până se va finaliza această clasificare care a început târziu, metodologia am primit-o în urmă cu două săptămâni”, a declarat Liviu Neamţu, prorector în cadrul UCB.

Universităţile vor fi clasificate împreună cu experţi ai Asociaţiei Universităţilor Europene în baza datelor transmise până în 23 mai de către fiecare instituţie de învăţământ superior în parte. Clasarea intenţionată într-o categorie superioară celei reale va fi sancţionată pentru declaraţii false.

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: