Nelson Mandela a fost o personalitate controversată, mai ales în vremurile în care conservatorismul era ceva mai apreciat decât acum. Acum, oamenii de stânga îl consideră un erou personal, iar cei de dreapta admit că a fost cea mai importantă figură în războiul (pentru că era un război, da) pentru combaterea rasismului de la Martin Luther King încoace. Back in the days, însă, Maggie Thatcher l-a numit chiar terorist și, ca s-o spunem pe aia dreaptă, acțiunile lui Mandela nu au fost chiar similare cu cele ale lui Gandhi. De altfel, Mandela însuși și-a mărturisit crezul conform căruia protestele pașnice nu pot aduce binele (sau ceea ce el considera că e binele) și a anunțat, imediat după masacrul de la Sharpeville, când poliția sud-africană a împușcat mortal 69 de protestatari de culoare, că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel și că măsuri drastice se impun.

Anul acesta, la 95 de ani de la nașterea lui Nelson Mandela și la câteva zile de la moartea acestuia, Madiba este privit chiar și de către regina Marii Britanii drept ceea ce este: un mare unificator și un om care nu și-a încălcat niciodată principiile. În 1995, la finala Cupei Mondiale de Rugby din Africa de Sud, primul mare eveniment ținut în Africa de Sud după terminarea apartheid-ului, gazdele au învins marea Noua Zeelandă cu un drop shot miraculos în ultimul minut. Pe tot parcursul ceremoniei de final, un stadion întreg i-a strigat numele lui Mandela – publicul alb al unui sport alb prin definiție. A fost poate cel mai important moment din noua istorie a Africii de Sud, un moment care i-a consfințit locul în istorie lui Mandela: acela în care albii l-au recunoscut drept un lider providențial, cum lumea întreagă a avut puțini, în toată istoria ei.

La noi, Ion Iliescu este probabil la fel de celebru ca Nelson Mandela. Nu a trăit chiar la fel de mult, dar se apropie. Și, la moartea lui Mandela, chiar a avut tupeul să vorbească despre el, înecat în emoții. Că deh, el îl percepe pe Mandela ca fiind idealul descris de Marx în cartea aia frumoasă. Prin comparație cu Madiba, însă, Ion Iliescu chiar a fost un terorist. El a fost, dimpotrivă, încurajator al rasismului (că și ura de clasă tot un soi de rasism e) și, în esență, un criminal. Aici se diferențiază stânga umanistă și centrată pe om a lui Mandela de comunismul scârbos și furibund împotriva intelectualilor al lui Iliescu. Iar la moartea mult-așteptată a lui Nelu, șefii de stat de pretutindeni vor avea bunul-simț să tacă.