Nemulţumirile lui Grigoraş după stagiul din Turcia

Pandurii au primit două zile libere după ce vineri, la o zi de la revenirea în ţară din cantonamentul din Turcia, au mai efectuat un antrenament la Târgu Jiu. Cum era de aşteptat, jucătorii care au încă probleme medicale nu s-au antrenat, unii dintre cei care acuzau mici probleme medicale fiind menajaţi. De azi însă echipa îşi va relua antrenamentele la Târgu Jiu, iar de miercuri fiind programat un al treilea stagiu de pregătire, la Herculane.

Mingote şi Viera se află la Mogoşoaia, la recuperare, ivorianul alăturându-se vineri portarului de la Pandurii după ce a aflat că recuperarea acestuia după întinderea de tendon decurge foarte bine. Pintilii, Vranjes şi Matei încă nu se pot antrena cu echipa din cauza problemelor medicale din acest stagiu, probleme care sunt de fapt marele regret al lui Petre Grigoraş pentru stagiul din Turcia: „Sunt cam supărat pentru că de la prima partidă disputată acolo am pierdut patru jucători importanţi care nu s-au mai antrenat pe toată perioada de pregătire. Poate au mai făcut antrenamente unii câte cinci sau şase zile dar în rest nu am putut să-i folosesc niciodată”, a explicat tehnicianul. „A lipsit cam jumătate de echipă. Dar sper ca până la începutul campionatului să-i mai punem la punct şi pe ei din punct de vedere fizic şi sper ca echipa să arate altfel decât a arătat până acum. Pentru că sincer să fiu nu sunt mulţumit de joc chiar dacă rezultatele au fost şi mai bune şi mai proaste şi am avut şi victorii”, a mai spus tehnicianul la finalul pregătirii de iarnă precizând că jocul în sine nu l-a mulţumit: „Nu mi-am dorit să fac un clasament al amicalelor, pe mine mă interesează acum numai jocul echipei. Dacă în unele amicale el pe alocuri a mulţumit, per total eu cred că am jucat sub nivelul pe care l-am avut la finalul anului trecut”. Cei de la Pandurii speră acum să se refacă toţi jucătorii care au acuzat probleme medicale şi să poată evolua eventual în ultimele două meciuri de verificare programate în stagiul de la Herculane care va începe miercuri.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: