Nereguli în bâlciul de la Drăgoieni. Mici prăjiţi la soare!

Târgujienii au venit cu mic cu mare la bâlciul din Pădurea Drăgoieni. Tot cu mic cu mare au venit şi comecianţii, însă fără a pune prea mare preţ pe sănătatea cumpărătorilor. Ei îşi îmbiau clienţii cu acadele, cu mici, bere şi preparate din carne, toate expuse în soarele amiezii. Cu toţii au avut de dat explicaţii echipelor de control de la Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor Gorj.

Fără excepţie, comercianţii din Pădurea Drăgoieni aveau produsele expuse pe mese şi nu în lăzi frigorifice, aşa cum este normal. Inclusiv carnea proaspătă era expusă în soare, deşi ea trebuie păstrată la temperaturi de maxim 4 grade. Cu toţii au motivat că dacă nu expun carnea, omul nu vine să cumpere. Până la urmă, s-au lăsat copnvinşi să depozitele produsele din carne, aşa cum trebuie, pentru riscă să-i îmbolnăvească pe oameni.  De control nu au scăpat nici proprietarii de tiribombe, însă cele mai multe nereguli s-au depistat tot la comercianţii care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică. Cu toţii au fost avertizaţi, iar comisarul şef al Comisariatului pentru protecţia Consumatorilor Gorj, Rodica Braia a precizat că cei care au fost depistaţi cu nereguli riscă amenzi de până la 10 mii de lei.  În ciuda acestor nereguli, comercianţii nu au dus dorul clienţilor. Cetăţenii prezenţi în Pădurea de la drăgoieni s-au arătat mulţumiţi de serbarea câmpenească de la care nu au lipsit tradiţionalii mici şi berea de rigoare.

Din pădurea de la Drăgoieni nu a lipsit fanfara oraşului.

Vizualizări: 169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: