Nici Reşiţa nu le-a stat în cale !

Victoriile aduc victorii! Energia Pandurii simte asta din plin şi se află în cel mai bun moment al sezonului. Handbaliştii lui Andrieş au învins şi Caraş Severin, după ce cu o etapă înainte bătuseră la Bucureşti pe terenul CSM-ului. Păcat de faptul că Liga Naţională intră în pauză tocmai acum...

Energia Pandurii Târgu Jiu – CS Caraș Severin 22-19 (13-9)

Energia: Jelovcan (8 intervenții), Rădulescu, Motoi – V. Popescu, Apolzan (5 goluri), Asoltanei (5), Dragnea (1), Ilieș (1), Enache (1), Șandru (2), Giotoiu (4), A. Popescu, Mazilu (2), Mledenciu (1), Cărăgui. Antrenor: Liviu Andrieș.

CS Caraș Severin: Ionescu (1 intervenție), Marocico (7 intervenții), Andrei – Vaidasigan (9 goluri), Cuciula (1), Tucanu (1), Grigoraș (1), Pîrîianu, Petrea (1), Marta, Irimescu (1), Negru, Grozăvescu, Ciubotariu (3), Popovici (2), Vulpe. Antrenor: Aihan Omer.

În control de la un capăt la altul

Energia e pe val. Pentru prima dată în acest sezon, trupa lui Andrieş leagă victorii consecutive. După succesul excelent de la Bucureşti cu CSM (23-22), Apolzan şi compania au controlat perfect şi meciul de sâmbătă cu Caraş Severin. Gorjenii şi-au asigurat practic victoria cu o primă repriză foarte bună, în care au condus şi cu 13-7 în minutul 27. La pauză diferenţa a fost de 4 goluri, diferenţă care s-a menţinut şi în partea a doua. Reşiţenii au mai produs ceva emoţii doar în minutul 52 când s-au apropiat la 19-18 dar băieţii lui Andrieş au avut nervii tari şi au închis perfect partida. Scorul de 22-19 i se datorează în mare parte lui Jelovcan, portarul sloven fiind declarat omul meciului. Extreme Apolzan şi Asoltanei şi-au făcut din nou treaba şi au contribuit cu câte 5 goluri la victorie. Giotoiu s-a remarcat şi el cu 4 goluri dar performerul meciului a fost reşiţeanul Vaidasigan, autor a 9 goluri. Andrieş şi compania au sărbătorit alături de fani cea de-a patra victorie stagională. Giotoiu a dat tonul la fiesta, fluturând un imens steag împrumutat de la galerie.

Energia în urcare !

Cu această victorie, Energia e pe locul 9 în clasament, dar la egalitate cu încă 3 echipe aflate în faţa sa în clasament, Timişoara, Suceava şi adversara de sâmbătă, Caraş Severin. Gorjenii nu mai au nicio emoţie cu partea fierbinte a clasamentului şi se pot concentra pe atacarea unui loc în primele 6 acum. „Sunt fericit şi ţin să le mulţumesc băieţilor pentru atitudinea şi dăruirea lor. Chiar dacă am mai făcut greşeli în atac, apărarea a funcţionat excelent. Ne-am apărat bine şi am reuşit să recuperăm foarte multe mingi. La toate acestea se adaugă şi prestaţia portarului Rok Jelovcean, care creşte de la meci la meci”, a declarat Andrieş, care mai spune că presiunea asupra echipei s-a mai eliberat acum. „Suntem în grafic, am recuperat puţin din ce am pierdut în meciurile anterioare. Bine că ne-am trezit în al 12-lea ceas, că intrasem într-un situaţie mai periculoasă, ce ducea la stări mai tensionate în rândul băieţilor, cât şi cu toată lumea din jurul echipei. Acum ne-am mai liniştit şi aşteptăm următoarele jocuri.”

„Pentru noi este un dezavantaj că se întrerupe acum campionatul. Eram într-o formă bună şi cred că era bine să jucăm săptămâna viitoare la Turda. Vreau să felicit publicul care a fost extraordinar.”      Liviu Andrieş, antrenor Energia

„Trebui să subliniem şi efortul echipei din Tg-Jiu, dorinţa şi motivaţia lor de victorie. Meciurile cu Tg-Jiu sunt întotdeauna  echilibrate, noi aveam şi un avantaj de la meciurile de pregătire şi poate băieţii mei erau prea siguri de victorie.”             Aihan Omer, antrenor CS Caraş Severin

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: