Noi schimbări în şcolile din Gorj

Inspectoratul Judeţean Şcolar Gorj a efectuat noi schimbări din funcţii la şcolile din judeţul Gorj. În timp ce unora dintre directorii adjuncţi le-a expirat mandatul, alţii au ales să-şi depună singuri demisiile.

Mandatele directorilor adjuncţi de la şcolile generale „Ecaterina Teodoroiu“ şi „Pompiliu Marcea“ din Târgu-Jiu, dar şi al celui de la şcoala generală din Rovinari, au expirat la începutul acestei săptămâni. Doi dintre aceştia, Dragoş Fătu şi Violeta Popescu, şi-au prelungit mandatul în funcţia de conducere, în timp ce Mariana Năgară ocupă acum locul fostei directoare adjunctă de la Şcoala Generală „Ecaterina Teodoroiu”, Lidia Zamfir. Schimbările la această şcoală nu se opresc aici. Cornelia Săcărin, directoarea unităţii, a ales să-şi depună demisia din funcţie din motive personale. Locul acesteia a fost ocupat de Maria Dondera. „Am ales să-mi depun demisia pentru că am considerat că am făcut suficiente pentru această şcoală şi am făcut-o din motive personale. Oricum şi mie îmi expirase mandatul, însă mi se prelungise până în luna august, dar am decis să plec mai repede”, declară Cornelia Săcărin. Aceasta ocupă acum postul de profesoară de matematică în cadrul Şcoala Generală „Ecaterina Teodoroiu”. „A mai fost un val de schimbări, acesta nu este primul. Avem câţiva directori şi directori adjuncţi cărora le-a expirat mandatul şi de aceea sunt necesare aceste modificări”, declară Iustin Paralescu, inspector general ISJ Gorj.

Schimbările din funcţie nu se opresc aici. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj anunţă că în viitorul apropiat vor fi efectuate noi schimbări la unităţile de învăţământ din judeţul Gorj, acolo unde directorilor le expiră mandatele de manageriat.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: