Noi secţii de votare în Gorj

Primăriile din Gorj au început deja pregătirile pentru alegerile de anul viitor. În momentul de faţă, se completează registrele electorale. Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului, încă 5 secţii de votare vor fi amenajate pe raza judeţului. „În această perioadă, se completează în registrele electorale. La nivelul autorităţilor locale au fost desemnaţi responsabili, prin dispoziţia primarului. La nivelul judeţului Gorj, pentru alegerile locale şi parlamentare de anul viitor, vom avea 332 de secţii de votare, faţă de 327 de secţii, cât am avut la alegerile din 2012. Pentru a nu fi secţii care să se apropie de 2000 de alegători sau secţii aflate în zone îndepărtate au fost înfiinţate 5 secţii noi: două la Glogova şi câte una la Polovragi, Ţicleni şi Tismana. De asemenea, cei de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale verifică toate locaţiile secţiilor de votare în ideea de a asigura în ziua votului posibilitatea de comunicare online”, a declarat Sorin Arjoca, subprefectul judeţului Gorj. (D.M.)

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: