Noile companii energetice scot de pe piaţă „băieţii deştepţi“

Sindicaliştii din Hidroelectrica au rămas cam singurii oponenţi ai proiectului lui Videanu privind reorganizarea sistemului energetic din România. Aceştia ameninţă cu declanşarea unor proteste de amploare, susţinând că sindicaliştii din această societate vor avea de suferit în urma reorganizării. În replică, cei care susţin înfiinţarea celor două companii susţin că un mare avantaj al acestora va fi eliminarea „băieţilor deştepţi“ de pe piaţa de energie.

Democrat-liberalul Ionel Manţog a susţinut ieri, într-o intervenţie televizată, faptul că prin constituirea celor două mari companii energetice, vor fi eliminaţi acei „băieţi deştepţi“, aşa cum i-a numit Traian Băsescu. Mai exact, este vorba de intermediarii de pe piaţa de energie care au acces la energia ieftină produsă de Hidroelectrica, prin contractele semnate în perioada 2003-2004. „Costurile pe hidro sunt mici, şi atunci aşa numiţii băieţi deştepţi au contractat energia ieftină şi câştigă milioane de euro plimbând hârtii. Noile companii sunt extrem de echilibrate din punct de vedere al costurilor de producţie şi al cotei de piaţă. Nemaiexistând energie foarte ieftină şi energie scumpă, toţi intermediarii vor avea condiţii egale pe piaţă“, a spus Manţog.

Practic, fiecare din noile companii energetice va avea în componenţă atât producători de energie ieftină (hidro, nuclear), cât şi scumpă (lignit, huilă), dar vor face un preţ mediu, cu care energia va intra în sistem.

Decebal Sulea, preşedintele Hidrosind Gorj, prezent ieri în emisiunea Repere, la Gorj TV, i-a replicat lui Manţog spunând că există posibilitatea ca actualii băieţi deştepţi să fie înlocuiţi cu alţi băieţi deştepţi. Mai mult, Sulea a spus că nu Hidroelectrica a încheiat contractele cu „băieţii deştepţi“, acestea fiind impuse de conducerea guvernului. În replică, Manţog a spus că nu ar avea niciun interes să ia apărarea guvernului pesedist din 2003-2004, perioada în care au fost încheiate contractele dezavantajoase, dar semnăturile care apar pe contracte sunt cele ale directorilor Hidroelectrica SA, care trebuie să îşi asume partea lor de responsabilitate.

„Vom fi excluşi de pe piaţa europeană“

Decebal Sulea, preşedintele Hidrosind, a mai declarat ieri la Gorj TV că, prin constituirea noilor companii energetice, România va fi exclusă de pe piaţa europeană de energie. „Noile companii vor produce la un preţ mediu de 40 de dolari şi nu vor putea vinde pe piaţa europeană de energie, unde preţul mediu este de 35 de dolari. Practic, vom fi excluşi de pe această piaţă, în timp ce o companie care ar include toate hidrocentralele ar fi competitivă“, a spus Decebal Sulea.

Ionel Manţog nu a fost însă de acord cu acest punct de vedere. „În primul rând, preţul de 35 de dolari era valabil acum două luni, între timp a ajuns la 45 de dolari şi va fi în continuă schimbare. În al doilea rând, nu sunt un susţinător al ideii de a da la export energia ieftină, iar pe cea scumpă să o livrăm populaţiei din România. Cred că este o filosofie la care trebuie să renunţăm“, a spus Manţog.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: