NOU! Piață agro-alimentară la Tismana. Când își va deschide porțile

Târgul de animale de la Tismana, județul Gorj, va deveni piață agro-alimentară. Autoritățile locale vor să dea o utilitate platformei, care stă închisă de câțiva ani. Piața va deveni funcțională începând cu luna aprilie, iar cei care își vor vinde aici produsele nu vor plăti taxă pentru o vreme.

Piața agro-alimentară va funcționa în fiecare zi de duminică. Până acum doi ani, înainte să fie închis târgul de animale, acesta funcționa sâmbăta. ”Fostul târg de animale pe care l-am închis odată cu apariției epidemiei de limbă albastră la vacă încercăm să-l reactivăm acum, în luna aprilie, la solicitarea unor cetățeni, care au zis că acum ar fi cazul să facem și ceva acolo, că l-am lăsat în părăsire. Și așa este. Venim în sprijinul cetățenilor, să poată comercializa produsele animaliere, vegetale, dar și mărfuri industriale, obiecte de uz casnic, unelte, textile”, a declarat Marian Slivilescu, primarul orașului Tismana.

Piața este situată la drumul național, între Tismana și Godinești. Autoritățile locale au stabilit să perceapă taxă doar celor care doresc să meargă în fiecare duminică la piață, să-și mențină standul, respectiv 2lei/mp/zi. Cei care vor vinde ocazional nu vor plăti vreo taxă pentru început.

În piață, producătorii vor avea la dispoziție 4 mese pentru legume, 6 boxe pentru animale, însă momentan nu vor putea fi comercializate animale, dat fiind faptul că nu s-a ridicat restricția impusă de luni bune de autoritățile sanitar-veterinare la toate târgurile de profil, după apariția focarelor de pestă porcină africană în țara noastră. ”Eu aș vrea să fie un lucru bun pentru crescătorii de animale, pentru ca ei să-și poată valorifica produsele. Fie că sunt de origine animală, fie că sunt chiar animalele, când nu vor mai fi restricții. Apoi, să fie un loc în care produsele naturale ale Tismanei să poată fi găsite și creată o încredere în rândul cumpărătorilor, că ele vin într-adevăr din mâinile unor producători care sunt interesați nu doar să-și valorifice producția, ci și să facă o imagine zonei noastre”, a explicat primarul din Tismana.

Târgul de animale a fost inagurat în vara lui 2014, iar investiția s-a ridicat atunci la 160 mii lei, fonduri alocate de la bugetul local al oraşului. Terenul aparţine domeniului public şi se întinde pe circa 1.4 hectare. Din această suprafaţă, aproximativ 2800 mp au fost alocaţi pentru târg.

Vizualizări: 1,328

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: