Nou investitor la Târgu Jiu

O companie renumită de componente auto îşi va deschide o afacere la Târgu Jiu. Investiţia a fost anunţată de către Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean. Acesta spune că noul investitor a achiziţionat deja o hală şi terenul necesar desfăşurării activităţii. Este vorba despre fosta fabrică Rostramo, care urmează să fie reabilitată.

Investitorul, care mai are afaceri de acest gen şi în alte oraşe din ţară, va depune documentaţia în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie în perioada imediat următoare. „Terenul este achiziţionat, activele sunt achiziţionate. Este 100% privat, iar implicarea mea sau a Consiliului Judeţean este doar de a-i asigura că se vor elibera autorizaţiile necesare în termen legal. Ştiu că o să vină în perioada următoare să semneze actul autentic la notariat, urmând să-şi depună documentaţia necesară obţinerii autorizaţiei de construcţie”, a declarat Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean.
Tot în perioada imediat următoare investitorul se va ocupa de recrutări. Autorităţile judeţului spun că vor fi angajate până la 1000 de persoane, salariul depăşind cu mult minimul pe economie. În momentul de faţă, autorităţile poartă discuţii şi cu alţi investitori interesaţi să vină în Gorj.

Vizualizări: 5,242

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: