Noul ministru, despre tăierile ilegale de păduri. Cifre halucinante!

În România se taie, ȋntr-un an, aproximativ 38,6 milioane de metri cubi de lemn, cu 20 de milioane peste cifrele oficiale, diferența provenind din tăierile ilegale, în mare parte din pădurile proprietate privată. Anunțul a fost făcut, vineri, chiar de către ministrul Mediului, Costel Alexe, demnitarul adăugând că cifrele sunt șocante.

”Primul lucru pe care am vrut să ȋl văd când am venit la minister a fost raportul Inventarului Forestier Naţional. Eram familiarizat cu subiectul din discuțiile de la Comisia de Mediu din Cameră și din articolele din presă, însă eram curios să văd varianta oficială. Am descoperit acolo nişte cifre şocante, atât de şocante ȋncât la prima citire mi-a fost greu să le cred”, a precizat ministrul, într-o conferință de presă.

El mai spune că l-a chemat la minister pe Marin Gheorghe, responsabilul pentru realizarea IFN pentru explicații suplimentare legate de modul în care s-a derulat tot procesul de documentare, care au fost tehnicile folosite, care sunt indicatorii.

”După ce am ascultat toate explicaţiile, vă spun că am acceptat ȋn integralitate acest raport. Datele de acolo sunt reale”, a menționat ministrul Costel Alexe, confirmând că „astăzi, ȋn România se taie, ȋntr-un an, aproximativ 38,6 milioane de metri cubi de lemn, cu 20 de milioane peste cifrele oficiale”.

”Diferența de la 18,5 milioane de metri cubi la 38,6 milioane metri cubi reprezintă tăieri neautorizate. Astăzi, cele mai mari probleme de tăieri neautorizate le avem în pădurile proprietate privată, apoi în pădurile autorităților publice locale și, pe locul trei, în pădurile administrate de RNP Romsilva” a arătat ministrul Alexe.

Ministrul mediului, apelor și pădurilor a anunțat că va aloca toate resursele financiare şi logistice pentru a derula şi Ciclul III al Inventarului Forestier Naţional.

Referindu-se la Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos – SUMAL, ministrul Costel Alexe a spus că urmează să participe la o întâlnire cu STS unde se va discuta modul în care se poate grăbi operaționalizarea acestui sistem (resurse umane, materiale, logistice). „Am refuzat categoric termenul de iulie 2020 pentru punerea în funcțiune a SUMAL! Am dublat resursa umană, logistica și sper ca la începutul anului viitor să-l avem operaționalizat.”.

Ministrul a mai spus că a găsit resursele financiare astfel încât hărțile satelitare să poată fi accesate la o rezoluție foarte bună, cu trecerea de două ori peste areal, pentru ca Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, toți factorii interesați, facultăți de silvicultură și toți cetățenii să aibă acces la ele. ”De asemenea, consider că, în urma dezvoltării SUMAL, Inspectorul Pădurii va avea un grad de accesabilitate din partea populației, atât de ridicat încât să putem stopa acest flagel”, a mai spus ministrul.

În luna octombrie, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, susținea că volumul de lemn care se taie ilegal din pădurile de stat administrate de Romsilva se ridică la cel mult 50.000 de metri cubi pe an, ceea ce reprezintă 0,01 metri cubi pe an şi pe hectar sau un fag cu un diametru de 8 centimetri.

Vizualizări: 1,392

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: