Naşterea marelui partid de dreapta, prin unificarea dintre PNL, PDL şi Forţa Civică, nu a produs nici cea mai mică emoţie în rândul opiniei publice. În ziua cu patru congrese, cele trei ale fiecărei formaţiuni şi unul comun, televiziunile s-au străduit să facă dezbateri interesante, dar nu au avut cu cine. Dacă nu ieşea Ponta cu declaraţia că s-au adunat sub acelaşi acoperiş mişeii şi nebunii şi dacă nu erau absenţele  notabile ale foştilor preşedinţi de la PNL şi PDL, aproape că nu era nimic de zis despre marea fuziune. Nu a fost rostită nicio declaraţie care să însufleţească sala, nu a fost prezentat nici un proiect politic care să diferenţieze noul partid de ceea ce a fost până acum.

Din sală a lipsit Crin Antonescu, fostul preşedinte al PNL, cel care a pornit cu Vasile Blaga pe acest drum al fuziunii. Nu mai puţin adevărat este că Antonescu s-a identificat prea mult cu alianţa dintre PSD şi PNL, ca să mai poate fi acum o voce în proiectul de dreapta. Din sală a lipsit însă şi Emil Boc, fostul preşedinte al PD-L, care a spus că nu vrea să participe la funeraliile acestui partid.

Este din ce în ce mai evident că marea fuziune, aprobată în unanimitate dar fără entuziasm în congresul de sâmbătă, nu va avea loc. Cine să creadă într-o fuziune decisă în vara lui 2014, dar care să fie definitivată în 2017? Puteam să înţeleg că nu este finalizată înainte de prezidenţiale, pentru că nu este timp. Dar vreţi să spuneţi că fuziunea nu va fi gata înainte de localele şi de parlamentarele din 2016? Şi să vă cred?

USL a fost o formulă electorală de succes pentru că pe social-democraţi, liberali şi conservatori îi lega atunci o platformă anti-Băsescu. Iar românului îi place mai degrabă să voteze împotriva a ceva, decât pentru un proiect. Ce-i leagă acum pe liberali de pedelişti? Pare că îi leagă teama că sunt prea mici şi prea uşor de strivit de către PSD. Şi asta nu poate să stârnească decât mila, un sentiment care nu va scoate electoratul de dreapta la vot.