Nu se ia, se dă!

În urmă cu doar două luni preşedintele Băsescu nu părea că ar agrea o mărire de salariu, de fapt o reîntregire de salariu pentru bugetarii cărora li s-au tăiat 25 de procente. Duminică a fost de altă părere şi chiar a accentuat reîntregirea salariilor dintr-o dată şi nu pe bucăţele mici. Motivul acestei schimbări ar fi acela conform căruia trebuie să se dea drumul la consum, consumul trăgând după el producţia. Anunţata reîntregire de salarii vine în contextual în care, în lume, se anunţă pentru a doua parte a acestui an o nouă recesiune, iar la noi sunt, cum altfel, alegerile locale şi parlamentare. Guvernul trebuie să ştie mai bine dacă are bani sau nu pentru ceea ce ne-a anunţat preşedintele, deşi trebuie spus că am fi aşteptat ca vestea să o dea premierul. Se pare că Traian Băsescu încă nu realizează că a schimbat premierul şi la cârma Guvernului nu mai este Boc căruia îi lua întotdeauna faţa, ci Ungureanu pe care-l credeam cu mai mult sânge în instalaţie. Faptul că se dă şi nu se ia, cum s-a întâmplat până acum, nu poate decât să ne bucure dar mă miră, ca nespecialist desigur, graba cu care ne-am revenit noi aşa repede în condiţiile în care pe alocuri şi în toată Europa se apelează tot la măsuri de austeritate. Poate că banii promişi bugetarilor se vor găsi în pixul lui Blejner căruia i s-a trasat sarcina să aducă la buget aproximativ aceeaşi sumă de care ar fi nevoie pentru reîntregirea salariilor în discuţie. Aşa că tare mă tem că dacă şeful ANAF nu-şi face treaba, reîntregirea salariilor va rămâne doar o vorbă în vânt sau o măsură temporară, menită să traverseze  campanile  electorale. La o asemenea veste opoziţia şi în special Victor Ponta s-a grăbit să spună că dacă se măresc sau reîntregesc acum salariile bugetarilor la anul, când presupune el că va fi premier desemnat de Băsescu, va trebui să le taie iar pentru că nu sunt bani. Ca personaj din opoziţie nici măcar n-ar fi trebuit să aducă vorba de vreo tăiere pentru că de tăieri sunt responsabile partidele de la guvernare. Numai că Ponta a avut impresia că Băsescu i-a luat caimacul anunţând mărirea de salarii lăsându-l în campanie fără obiectul muncii sau doar cu sacoşa cu ulei şi făină de care nu este străină nici opoziţia şi nici puterea. De acum înainte o să asistăm la tot felul de contre pe salariile bugetarilor al căror milion de voturi nu sunt de neglijat nici de unii, nici de alţii. Cât despre mărirea consumului care va veni odată cu reîntregirea salariilor nu cred o iotă. La ce sperietură şi la ce rămâneri în urmă a ratelor de la bănci au înregistrat bugetarii cu salarii mici, şi majoritatea sunt aşa, nu cred că se vor repezi nici măcar în supermarketuri de la 1 iunie ca să crească consumul! Dacă e sau nu pomană electorală pentru cei care vor beneficia de ea are mai puţină importanţă. Important este, cum am mai spus, că se dă şi nu se ia.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: