Nunți la Poarta Sărutului la minus 15 grade Celsius

Cele 18 căsătorii pe care primarul Florin Cârciumaru le-a oficiat în noaptea de Revelion au avut loc anul acesta pe o temperatură de minus 15 grade Celsius. Cu o zi înainte, la Apa Neagră, fusese înregistrat recordul de minus 23 de grade al acelei zile la nivel național, așa că tinerii care au venit la Poarta Sărutului pentru a-și uni destinele au avut nevoie de multe haine groase pentru a înfrunta gerul de afară.

Mirii, dar mai ales miresele, au înlocuit hainele festive cu paltoane, căciuli și mănuși, iar în picioare bocancii și cizmele îmblănite au fost binevenite. Rochiile de mireasă au rămas pentru petrecerile de după ceremoniile din Parc, frigul din noaptea de Revelion făcându-i pe tinerii însurăței să țină minte pentru totdeauna momentul respectiv. Unii dintre ei au început să sară în sus pentru a se încălzi, țopăiala ajutându-i să înfrunte mai ușor temperaturile extrem de scăzute. „De fericire sărim în sus, nu mai putem de fericire. Suntem și entuziasmați, nu se vede? Suntem la început de carieră în ale căsniciei și de asta țopăim”, a spus, în glumă, evident, unul dintre mirii care a crezut că face față frigului cu un palton și costumul de ginere.

Blugi în loc de rochii de mireasă

O parte dintre tinerele venite la Poarta Sărutului au preferat blugii în locul toaletelor elegante. Unele au purtat chiar și bocanci bine îmblăniți, numai să nu înghețe și să răcească la început de an nou. „Da, a înghețat mireasa, că e foarte frig, dar nu avem ce face. Am vrut un moment unic și îl avem. A înghețat și mirele, el de asta nici nu mai vorbește”, a spus Ramona Mihai, una dintre miresele din noaptea de Revelion.

Adela Bujor, o altă mireasă, a fost singura care a venit la ceremonie într-o fustă scurtă, ea preferând să dârdâie decât să nu arate bine, proaspătul său soț glumind pe seama toaletei doamnei. „A înghețat, normal că a înghețat, dar e un lucru bun pentru că, probabil, își va aminti toată viața de acest eveniment și de gerul de acum. Nu e nicio problemă pentru că după înghețul de aici urmează dezghețul de acasă”, a spus Laurențiu Bujor, căsătorit la Poarta Sărutului.

Până și primarul Florin Cârciumaru a ținut să îi felicite pe miri pentru că au rezistat „eroic” temperaturilor scăzute, el menționând că de când oficiază nunțile de Revelion a ajuns la peste 200 de cupluri căsătorite, aproape toate întemeind familii care au rezistat în timp. Cele 18 perechi de anul acesta și-au jurat și ele iubire veșnică, după ceremoniile de la Poarta Sărutului toată lumea plecând acasă sau la restaurant pentru a se încălzi, în primul rând, și, mai apoi, pentru a petrece până în zori.

Vizualizări: 168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: