O afacere de succes cu fonduri europene în satul Cartiu

Familia Cărtianu din Turcineşti a inaugurat, în 2012, pensiunea ce le poartă numele, situată la un pas de celebra casă - muzeu a Cartenilor. La cinci kilometri de Târgu Jiu, Casa Cartianu reînvie autenticitatea culei construită în 1760, dar oferă spaţii de cazare frumos amenajate, un centru SPA, piscină, dar şi preparate gustoase din bucătăria tradiţională. În plus, o vizită la Casa Cartianu poate oferi şi mai multe informaţii despre cum să accesezi fonduri europene şi cum să îţi deschizi o afacere de succes cu bani de la UE.

Familia Cărtianu din Turcineşti a prezentat, în cadrul unui proiect derulat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) Gorj, cum a accesat fonduri europene pentru construirea pensiunii care poartă numele strămoşilor.  Valoarea totală a proiectului a fost de 563.432 de euro, dar valoarea eligibilă a fost de 400.000 de euro. În final, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) ideea familiei Cărtianu a fost finanţată cu 200.000 de euro, fonduri nerambursabile. Proiectul a fost depus în octombrie 2008, iar pensiunea are şase camere frumos mobilate şi un restaurant primitor. „În locul unde se află acum Pensiunea Cărtianu a fost o plantaţie de pomi fructiferi“, a dezvăluit proprietara pensiunii Cartianu. În martie 2009 a fost semnat contractul, iar pensiunea a fost finalizată în 2012. În numai un an, pentru că pensiunea a primit mulţi turişti, proprietarii au decis să se extindă. Astfel au construit o mansardă unde, pe lângă locuri de cazare, se află şi o sală SPA, cu jacuzzi şi saună.

Proprietarii pensiunii susţin că investiţia va fi recuperată, cu noroc, în cinci sau şase ani. La pensiune lucrează nouă persoane, majoritatea membri ai familiei.

CAMPANIE

În perioada martie-august 2014 se desfăşoară campania Euro Agricultura, prin care autorităţile doresc să identifice peroane care să răspândească  informaţiile privind fondurile europene. În judeţul Gorj vor fi prezentate zece poveşti de succes cu fonduri europene.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: