O altă educaţie pentru muncă şi frumos

Elevii claselor Pregătitoare C şi a II-a C de la Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” din Târgu Jiu, îndrumaţi de învăţătoarele Saman Romelia şi Predescu-Ciurea Carmen, au vizitat Atelierul de Creaţie din cadrul Colegiului Tehnic „Ion Mincu”, unde au fost antrenaţi în activitatea de modelaj în lut. Aici au fost întâmpinaţi, într-un mod inedit, de către prof. Ana Lupu, care le-a prezentat mai întâi atelierul şi spaţiul destinat obiectelor tradiţionale, după care i-a iniţiat în tainele olăritului.

Prin organizarea acestei activităţi s-a urmărit dezvoltarea respectului pentru valorile tradiţionale, dezvoltarea imaginaţiei şi a aptitudinilor pentru creaţie. De asemenea, s-a pus accent pe reînvierea, păstrarea şi promovarea tradiţiilor şi identităţii româneşti.

Elevii, ajutaţi de prof. Lupu, au realizat adevărate opere de artă din lut, pe tema „Zborul”, fiind apoi premiaţi cu medalii şi recompense dulci.

Galerie foto


Vizualizări: 945

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: