Ieri, 31 martie, s-a luat, într-un orășel olandez care nici nu mai știm sigur dacă e capitala țării, o decizie istorică: după patru ani de deliberări, Curtea Internațională de Justiție de la Haga a dat dreptate Australiei în uriașul proces intentat Japoniei împotriva programului Jarpa II.

Din 1985, Japonia a vânat între 200 și 1100 de balene pe an doar în programele Jarpa I și Jarpa II, cele care vizează cercetarea științifică pe balene. De fapt, este tot un pretext folosit pentru comercializarea cărnii și diferitelor produse obținute de la balene, lucru interzis încă din 1982 printr-un moratoriu al unei comisii internaționale special create în acest sens. De 32 de ani încoace, Japonia și Rusia se opun acelei reglementări și găsesc tot felul de pretexte și ocolișuri legale pentru a continua uciderea în masă a balenelor, pe care Japonia o consideră ”tradiție ancestrală a imperiului”. Ca să oprească măcelul din apele sale din Antarctica, Australia a cerut Curții de la Haga să scoată în afara legii cel mai mare program de vânătoare de balene al statului japonez, Jarpa II. Președintele Societății Mondiale pentru Protecția Animalelor a declarat, la scurt timp după ce judecătorii au dat dreptate Australiei în acest caz: ”Decizia de azi nu a fost despre știință, geografie sau politică. Nu a fost o luptă între Australia și Japonia. A fost una despre exploatarea inacceptabilă a animalelor. Indiferent că ești sau nu în ape internaționale, o singură balenă ucisă este cu o balenă ucisă prea mult. Vânătoarea de balene nu își are locul în secolul XXI, indiferent că ne referim la cea comercială sau la cea așa-zis științifică. Decizia trimite un mesaj clar către toate guvernele lumii cum că exploatarea animalelor nu va mai fi tolerată”.

Așadar, Japonia nu mai are voie să vâneze balene „pentru scopuri științifice”. Va continua, probabil, să o facă, pentru că vorba aia: are balta mamifere. Faptul că o mică adiere în fluxul evoluționist ne-ar fi dus pe un cu totul alt curs, în care poate că balenele ar fi dezvoltat o conștiință (nu e sigur că n-au făcut-o chiar și așa) și noi am fi fost cei hăituiți, nu pare să conteze prea mult în mințile celor care omoară aceste frumoase mamifere pentru că sunt mari și pentru că au carne și ulei care nici măcar nu sunt atât de bune, la standardele de azi. Motivul rămâne primul: trebuie să moară pentru că sunt atât de mari și noi, deși atât de mici, putem să o facem.