O nouă amânare pentru Troacă

Fostul edil al comunei Padeş, Gabriel Mihăiţă Troacă, a reuşit miercuri să amâne din nou procesul în care este judecat pentru evaziune fiscală şi în care a şi fost încătuşat pentru o bună perioadă de timp în urmă cu câţiva ani. Avocatul său a cerut termen pentru a depune probe, asta deşi procesul a început încă din vară. Judecata lui Troacă s-a reluat de la zero după ce Curtea de Apel Craiova a anulat complet sentinţa dispusă anterior de Tribunalul Gorj prin care fostul edil era condamnat la 4 ani de închisoare cu executare.

Anchetatorii îi impută acestuia un prejudiciu de aproape o jumătate de milion de euro pe care l-ar fi săvârşit cu ani în urmă, înainte de a fi în fruntea comunei. Procurorii spun că fostul primar dispunea de banii firmei după bunul plac, iar la stat nu plătea taxe şi impozite, acum el încercând să îşi dovedească nevinovăţia pe care a clamat-o încă de la începutul cercetărilor. (G.I.)

Vizualizări: 750

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: