O nouă conducere la Colegiul Tehnic Motru

Colegiul Tehnic Motru are o nouă conducere. Directorul unității de învățământ a fost demis și asta după ce Corpul de Control al Ministerului Educației a descoperit mai multe nereguli. Destituirea din funcție este una dintre măsurile trasate în raport.

Șefa Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Dana Constantinescu, spune că a decis să aleagă o nouă conducere neutră, adică să nu fie din Motru sau să fi avut vreo legătură cu acest liceu.

”La momentul în care vorbim se aplică măsuri trasate în raportul Corpului de Control al  Ministerului Educației, fiind vorba despre Colegiul Tehnic Motru. În această săptămână, a fost schimbată conducerea liceului, acest lucru fiind printre măsurile trasate în urma raportului. Am participat la un Consiliu Profesoral și am prezentat noua echipă managerială a liceului. Am ales oameni care nu sunt din Motru și nu predau la această unitate școlară. Am considerat că trebuie să fie aduse persoane neutre. Am ajuns la concluzia că un profesor de la un liceu similar ar trebui să ocupe funcția de director la Colegiul Tehnic Motru. O echipă de inspectori duc la îndeplinire o altă măsură”, a spus Dana Constantinescu.  

Noua directoare este Loredana Brujan.

Vizualizări: 1,873

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: