O nouă provocare pentru cercetaşii gorjeni
Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Grupul de Iniţiativă „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, va desfăşura proiectul „45° Quest” în data de 10 martie, începând cu orele 12.00. Scopul acţiunii este acela de a-i implica pe elevii Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu”, Colegiului Naţional „Spiru Haret”, Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, Şcolii Generale „Constantin Săvoiu” şi Şcolii Generale „Alexandru Ştefulescu” în activităţi specifice cercetăşeşti. Proiectul constă in organizarea unui concurs orientare în municipiul Târgu Jiu. Pe parcursul traseului de orientare, elevii, organizaţi în echipe, vor avea de îndeplinit diferite probe, de logică şi aptitudini, unde vor primi punctaje pe baza rezultatelor obţinute. Primele 3 echipe care acumulează punctajele cele mai mari vor primi ca premiu, din partea organizatorilor şi a partenerilor, eşarfe cercetăşeşti, diplome de participare şi tricouri. “Evenimentul de închidere al proiectului va avea loc în sala de sport a Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu”, unde le vom organiza elevilor ateliere de jonglerie, animaţie, teatru, origami şi noduri. Tot aici se va desfăşura şi festivitatea de premiere a concursului”, a declarat Robert Ciocotoiu, preşedintele Grupului de iniţiativă “Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu.
Vizualizări: 108
Trimite pe WhatsApp