Legea câinilor a fost promulgată de Președinte, iar Curtea Constituțională a decretat că nu are nimic neconstituțional. Pentru aceste motive, câțiva indivizi cu reale probleme de înțelegere au găsit de cuviință să se tăvălească pe asfalt, în fața forului judecătoresc, nemulțumiți de decizie. Am văzut la televizor ce n-am crezut și anume un jandarm care se milogea de un individ tăvălit pe jos și-l ruga să se tăvălească mai încolo, pe trotuar, și să lase asfaltul liber pentru circulație. Într-o țară normală jandarmul n-ar fi stat la discuții cu indivizii de acest soi, care nu recunosc nici legea și nici bunul simț, ci l-ar fi mutat cu forța într-un loc în care nu ar încurca pe nimeni.

Poate ar fi fost mai bine să-i fi încărcat în dube și să-i fi dus la adăposturile de câini să înfieze, să adopte, să facă ce vor cu cei cărora le plâng de milă, câinii vagabonzi. Habar nu am de ce fac atâta scandal cei care se dau iubitori de câini. În mod normal ar trebui să ia câinii maidanezi acasă sau să se ocupe să strângă fonduri pentru construirea de adăposturi adecvate. Chit că voi lua înjurături la greu, eu nu sunt de acord ca din bani publici să se facă adăposturi pentru câinii vagabonzi, atâta timp cât pentru oamenii bătrâni, pentru copiii amărâți și orfani sau pentru alte categorii sociale defavorizate nu se face nimic.

Nu am văzut pe nimeni tăvălindu-se pe asfalt de mila aurolacilor, de mila bătrânilor abandonați sau condamnați de viață să moară de boli sau de foame. Nu am văzut pe nimeni să protesteze și să invoce neconstituționalitatea legii pensiilor care a făcut din sute de mii de bătrâni cerșetori cu acte în regulă. Nu am văzut pe nimeni să protesteze împotriva numărului mare de oameni fără slujbe de soarta cărora nu mai știe nici o instituie a statului. În schimb, de câteva săptămâni îmi este dat să văd și să aud tot felul de văicăreli pentru soarta câinilor vagabonzi! Îl văd mult mai des decât mi-aș dori eu pe parlamentarul bideu, Marinescu, ocupând ecranele televiziunilor însoțit de respectabila doamnă avocat Iacob, apărând din răsputeri câinii și nu viața  și sănătatea  noastră. De ani de zile, primarii care s-au tot perindat prin fotoliile călduțe ale instituțiilor în care i-am cocoțat se tot fofilează să nu rezolve această problemă de frica lui „cuțu-cuțu”, de frica Brigittelor Bardot sau de frica altor organisme alimentate copios de la banul public. În atare situație ar trebui să știe că la alegerile viitoare ar trebui să ceară votul câinilor vagabonzi și nu pe al celor care se tem pentru viața lor în orașele pe care au pus stăpânire câinii. Să aleagă odată între viața oamenilor și a câinilor vagabonzi, ca să știm și noi încotro o luăm, că s-ar putea pe vremurile astea să fie mai ieftin să trăiești în cușcă sau pe străzi.