Oaza de ev mediu

Vorba lui Rebengiuc în Balanța: ”De bine de rău, o ducem bine.” Am intrat în UE și am fost tractați cu forța înspre civilizație. Încă suntem departe, dar ne urnim. Începem să conștientizăm cât de înapoiați eram în unele chestiuni și încă suntem în altele. Acceptarea și depășirea perioadei de negare este primul pas înspre vindecare. Și nu putem spune că nu ne place. Să trăiești într-o țară evoluată măcar ca mentalitate (dacă economic nu se poate) e reconfortant. Doar că, cu cât facem mai multe progrese în justiție, politică sau bun-simț, cu atât ne lovește mai tare duhoare dintr-un domeniu care pare încă împotmolit până la gât în rahatul evului mediu (sau al vestului sălbatic?) ce a urmat imediat după revoluție: fotbalul.

Din câte se pare, fotbalul românesc a uitat să intre în Europa. De fapt, Europa însăși a refuzat să accepte și fotbalul corect. Corupția de la UEFA și FIFA este de notorietate. Iar cea de la noi este atât de evidentă încât ar remarca-o oricine chiar și-n condiții de decență mai mare. Doar că, la noi, corupția din fotbal este dublată de o crasă incompetență. Cazul Rapidului retrogradat de Tribunalul de Aribtraj Sportiv de la Lausanne după ce Liga și Federația de la noi veniseră cu un baraj inexplicabil care le permisese rămânerea în prima ligă va deveni un caz de referință. Desigur, doar din motivele cele mai rele. Din cauza incompetenței celor două organisme și a intereselor pe baza cărora sunt guvernate, s-a ajuns la o situație fără ieșire: Rapid a jucat deja două meciuri în prima ligă, competiție pentru care s-a pregătit ca atare (a vândut publicitate ca și când ar fi avut vizibilitatea asigurată de prima ligă, a făcut contracte pentru jucători la sume mai mari etc.), în timp ce Chiajna nu are încă nici lotul întors din vacanță, pentru că ei teoretic mai aveau de așteptat o lună până la începerea ligii a doua. Financiar, de asemenea, se pregătiseră pentru eșalonul doi. Presupunând că echipa din Chiajna i-ar lua pur și simplu locul Rapidului în prima ligă, situația e tot fără ieșire: teoretic, ar trebui să rejoace meciurile din primele două etape. Doar că adversarii Rapidului din acele două etape nu mai au nici un chef și nici un interes să rejoace partide în care au obținut deja rezultate bune.

Și uite-așa, cu țara târâtă înainte și fotbalul mergând de bunăvoie înapoi, țara va merge, de bine de rău, bine.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: