Oficial MEC: Managementul privat poate aduce mii de concedieri

Sindicaliştii din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia nu văd cu ochi buni libertatea de care ar dispune viitorul manager privat al societăţii. Aceştia se tem că noua conducere se va lipsi de partea socială urmărindu-şi doar propriul interes. Cât despre disponibilizări masive în mineritul gorjean, sindicaliştii spun că vor lupta să se menţină acelaşi program aprobat la nivelul SNLO la începutul anului.

„Ministerul Economiei nu va putea îngrădi libertăţile managerului privat, nici măcar aceea de a face restructurări de personal”, a declarat Andrei Todea, director general al ministerului săptămâna trecută, la TVR Info. Todea, care este responsabil de proiect în privinţa implementării managementului privat la companiile de stat, a dat chiar exemplul unei companii din energie dintr-o altă ţară, care după o astfel de măsură a rămas cu 2.000 din cei 5.000 de angajaţi. Sindicatele din minerit se declară îngrijorate, dat fiind faptul că Societatea Naţională a Lignitului Oltenia este în primul lot de companii de stat care vor avea manageri privaţi de la începutul anului viitor.

Popescu: „Ne aşteptăm să ne cheme la discuţii”

Sindicaliştii se tem de faptul că managerul privat ar fi lipsit de „bunătate”, în sensul că nu l-ar interesa să dea sute de mineri afară doar de şi-ar atinge target-ul economic. Acesta spune că nu vede cu ochi buni un manager privat pentru că acesta va fi precum un patron care nu caută decât să-i meargă lui bine. „Nu văd cu ochi buni aceste schimbări având în vedere istoricul zonei, mă refer la unităţile miniere care au fost privatizate şi care nu merg tocmai bine. Managerul privat are aceleaşi drepturi ca şi o societate care se privatizează, practic îşi urmăreşte interesul lui economic, nu mai ţine cont de alte interese, cum sunt la noi cele sociale”, a declarat Mihai Popescu, liderul sindicatului Motru.

Acesta mai spune că ar fi mai bine să se respecte programul aprobat la începutul anului în SNLO. „Ne aşteptăm să ne cheme la discuţii să ne pună ceva pe masă, dacă s-ar putea mai bine decât ce este cum, deşi mă îndoiesc. Ne dorim discuţii oficiale nu la nivel de vorbă că ne-am săturat. Dacă vor veni cu variante la disponibilizări probabil că vom fi de acord în caz contrar nu pentru că nu putem lăsa oameni care au muncit o viaţă în minerit pe drumuri oricât de mult şi-ar dori el profit”, a adăugat Mihai Popescu. 

URMEAZĂ PRIVATIZAREA

Andrei Todea a mai declarat la TVR Info că viitorii manageri privaţi vor putea face şi propuneri de privatizare sau de vânzare a unor pachete minoritare pe bursă, dar decizia o vor lua acţionarii. Todea susţine că un stat puternic trebuie să păstreze în portofoliul său câteva companii puternice, dar Ministerul Economiei are acum 55 de companii subordonate, dintre care unele în faliment, altele pe pierdere şi câteva profitabile.

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: