Trei nebuni, lideri de sindicat, au intrat ieri în greva foamei. Zic nebuni  pentru că, atunci când am citit de pagina  oficială a Complexului Energetic Oltenia cât de bine o duc salariaţii de acolo, mi-am dat seama că nu mai e nimic de făcut. Nici nu pricep de ce mai merge Ciurel la serviciu, dacă toate merg atât de bine.

Aflu de la Ciurel că în minerit sunt condiţii bune de lucru, de transport. Dacă cei 12.000 de mineri nu şi-au dat seama de asta mergând la serviciu, măcar să afle acum din ziar. Nici presiuni pe salariaţi nu se fac. Inginerii trimişi la lopată, economiştii detaşaţi la cântar etc. nu sunt ca urmare a presiunii puse de conducere, ci la cerere. Adică s-au săturat de munca la birou şi au vrut la aer curat.

Dincolo de miştourile lui Ciurel, pentru ca acţiunea sindicală să aibă succes, este nevoie de solidaritatea minerilor şi energeticienilor cu liderii lor. Chiar dacă liderii sindicali au dezamăgit de-a lungul anilor, alţii mai buni nu sunt şi este de apreciat că măcar acum încearcă să fie de partea oamenilor. Solidaritate trebuie să însemne mai mult decât comentarii pe forumul Pandurul, sub protecţia anonimatului. Dacă minerii şi energeticienii au probleme reale, aşa cum spun liderii lor, să treacă măcar un minut pe zi pe la cei aflaţi în greva foamei, să-i încurajeze. Sau să meargă la serviciu cu banderole albe. Sau chiar să intre în greva foamei. Fără solidaritate, această ultimă încercare a sindicaliştilor de a stopa abuzurile administraţiei va eşua. Iar după aceea, mişcarea sindicală din minerit şi energie va fi aproape de a deveni istorie.