Oficiali din agricultură, aşteptaţi la Tismana

Un secretar de stat şi mai mulţi directori din cadrul Ministerului Agriculturii sunt aşteptaţi sâmbătă la Tismana pentru a participa la o întâlnire organizată de Asociaţia „Vânăta”. Fermierii vor să-şi transforme asociaţia în cooperativă şi au solicitat sprijinul oficialilor pentru a le explica oamenilor care sunt beneficiile. Asta după ce o ordonanţă de urgenţă interzice asociaţiilor să mai beneficieze de subvenţii şi fonduri europene, pe motivul că o astfel de asociere nu mai poate fi considerată fermier activ.

Asociaţia „Vânăta” din Tismana este prima asociaţie din judeţ care a făcut demersuri să se transforme în cooperativă. „Prin Ordonanţa de Urgenţă 3/2015, din luna martie, s-a dat un termen de graţie asociaţiilor pentru a se transforma în cooperative întrucât asociaţiile nu sunt fermieri activi. Numai prin transformarea în cooperative vom mai putea să beneficiem în continuare de subvenţii pentru păşunile comunale şi să accesăm fonduri. Dacă nu ne transformăm în asociaţii nu mai putem lua subvenţii şi accesa fonduri europene. Din această cauză, am invitat la Tismana reprezentanţi din cadrul Ministerului Agriculturii. Va veni doamna secretar de stat Adelina Popescu şi domnul director general Florin Bercu. Doamna Adelina Popescu se ocupă de asociaţii, iar domnul Bercu de cooperative agricole”, a declarat Victor Moldoveanu, preşedintele Asociaţiei „Vânăta” din Tismana.

Cei mai mulţi fermieri sunt reticienţi privind înfiinţarea cooperativelor, dată fiind experienţă trăită pe timpul comuniştilor cu CAP. Cu toate acestea, preşedintele Asociaţiei „Vânăta” crede că gorjeni din Tismana vor conştientiza importanţa acestei transformări. „Noi încercăm să-i lămurim pe oameni că aceste cooperative nu vor fi ca fostele CAP, vor fi un fel de întovărăşire. La nivelul localităţii Tismana nu a existat CAP şi sper că oamenii vor înţelege necesitatea acestei transformării. Ei trebuie să fie conştienţi că numai în acest fel ne vom putea continua activitatea, altfel vom pierde subvenţiile. Se vor discuta inclusiv problemele tehnice. Domnul director Negrea, de la APIA, ne va spune ce condiţii trebuie îndeplinite pentru ca oamenii să-şi menţină bovinele în proprietate privată, dar să rămână înregistraţi în cooperativă. Ei se vor înscrie în cooperativă, dar vor beneficia de mai multe avantaje prin cooperativă, în sensul că vor putea accesa fonduri, vor putea primi subvenţii şi cei care au o vacă sau două, cărora legea nu le permitea. Oamenii se vor înscrie în cooperativă, iar cooperativa le va returna banii, când vor intra”, a mai precizat Victor Moldoveanu.      

INTENŢII

Victor Moldoveanu spune că transformarea asociaţiei în cooperativă va ridica nivelul de trai al gorjenilor din Tismana. „Noi intenţionăm să facem mai multe lucruri bune pentru comunitate. În primul rând, vom sprijini un localnic să deschidă un abator ecologic. De asemenea, vom mai înfiinţa nişte păstrăvării, vrem să mai facem o fabrică de lapte, un depozit de colectare a fructelor”, a mai precizat Moldoveanu.  

Vizualizări: 205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: