Okeke a revenit la Pandurii, Bakary și Buaben încă nu

Antrenorul Călin Cojocaru se va putea baza, începând de săptămâna aceasta, pe încă un jucător. Este vorba de fundaşul nigerian Emmanuel Okeke, care a revenit la pregătire şi aşteaptă să debuteze la Pandurii.

Tehnicianul echipei Pandurii a renunțat recent la fundașul stânga Constantin Grecu, cel care a refuzat să joace într-un meci amical după care i-a dat sfaturi cum să facă echipa, iar acum a primit alte întăriri. Brandan Diau nu a avut coronavirus şi a putut relua pregătirea după  ce al doilea test a fost negativ, iar la finalul săptămânii trecute a fost legitimat şi Marian Pleaşcă.

Cojocaru nu poate conta, în continuare, pe mijlocașii Bakary Jaiteh (21 ani) și nici pe Prince Buaben (31 ani). Titulari în prima parte a sezonului, cei doi africani nu s-au mai prezentat la antrenamentele echipei, deși Cojocaru era convins că vor ajunge măcar această săptămână.

A revenit, în schimb, fundașul nigerian Emanuel Okeke. Jucătorul de 20 de ani, adus din Liga 2 croată, de la NK Sesvete, are deja un an de când a ajuns la Târgu Jiu, dar n-a mai semnat și contractul cu Pandurii. ”Okeke a fost în țara sa natală, fiindcă a avut unele probleme familiale, iar marți a revenit la Pandurii și săptămâna aceasta îl vom legitima. El a avut niște probleme cu actele și de asta nu a putut juca pentru noi în meciurile oficiale. Sper ca în două-trei săptămâni să debuteze în Liga 2. Bakary n-a mai revenit încă, are probleme cu impresarul. Nu e vorba despre Willy Ngoma, el a fost doar un intermediar. Știe toată lumea cine e acest Willy! Buaben are o vârstă și cred că își caută un contract mai bun, în afara României”, a dezvăluit Cojocaru.

Okeke şi-a reluat deja antrenamentele cu echipa şi ar putea debuta la Pandurii în meciul din acest week-end, cu ASU Politehnica Timişoara.

Vizualizări: 518

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: