Olimpicii de la „Tudor”, studenţi la Cambridge şi Stanford

Elevii de aur de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” nu îşi vor continua studiile universitare în România. Aceştia vor pleca să studieze în cele mai prestigioase universităţi din lume alături de elite din alte ţări. Tinerii au vorbit în cadrul unei emisiuni tv despre planurile de viitor, dar şi despre experienţele de care au avut parte la olimpiadele naţionale. Prezent în cadrul emisiunii, directorul CNTV, Dorin Taşcău, a declarat că din spate vin alţi elevi înzestraţi intelectual.

Dumitru Călugăru, elevul de aur al judeţului Gorj, va studia la Cambridge. Tânărul vrea să-şi dezvolte o carieră în cercetare după ce ani la rând a studiat chimia, aceasta fiind şi disciplina la care s-a remarcat încă din clasa a VII-a. Călugăru a vorbit şi despre experienţa de la olimpiada naţională. „Pot să spun că mă aşteptam să fiu pe podium, dar nu neapărat locul I. Am vrut să termin cu succes clasa a XII-a mai ales că eu particip la olimpiada naţională de chimie din clasa a VII-a. Subiectele au fost diferite faţă de anul trecut, dar mi-am dat seama când le-am privit dacă pot să le rezolv sau nu”, a declarat Dumitru Călugăru, olimpic la chimie. Cât priveşte studiile sale, Călugăru a precizat că a primit o ofertă de studiu la Universitatea din Cambridge. „Am primit o ofertă de studiu de la Universitatea din Cambridge şi voi urma acolo un curs de ştiinţe naturale, este modul în care ei predau toate ştiinţele, biologie, fizică, chimie şi deocamdată nu ştiu dacă mă voi mai întoarce în România sau nu”, a spus Dumitru Călugăru.

O altă olimpică care va pleca să studieze peste hotare este Ioana Patricia Işfan. Tânăra va pleca iniţial la un curs de formare la Stanford. „Am aplicat la un program pentru elevii de liceu din toată lumea al Universităţii Stanford. Sper să reuşesc să particip timp de o lună la cursurile de investigare în bioştiinţe şi biotehnologii ale acestei universităţi”, a declarat Ioana Işfan, olimpică.

Andrei Comăneci, olimpic naţional la matematică, este singurul care se gândeşte să studieze această disciplină în România şi să devină cadru universitar. „Eu o să rămân în România, o să mă duc la Universitatea din Bucureşti, specializare matematică-informatică. Mă gândeam la o carieră în învăţământul universitar pentru a putea să fac şi cercetare în acest domeniu”, a declarat Andrei Comăneci, olimpic la matematică.

Prezent în cadrul emisiunii, directorul Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu”, Dorin Taşcău, le-a transmis olimpicilor să nu uite unde au studiat atunci când vor ajunge peste hotare. „Important este să nu uite că au studiat în Oltenia, în Gorj, la Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu. Fiecare pleacă pe drumul lui şi le mulţumesc în numele şcolii şi le doresc succes în continuare”, a spus Dorin Taşcău.

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: