Ordonanţă de urgenţă pentru privatizarea managementului CEO

Sindicaliştii din minerit şi energie au participat vineri la o întâlnire cu ministrul Economiei Daniel Chiţoiu. Cea mai mare veste pe care au primit-o sindicaliştii face referire la o ordonanţă de urgenţă în vederea privatizării managementului companiei, cel mai probabil după expirarea celor patru luni de Directorat. Cât despre celelalte probleme, sindicaliştii vor avea un răspuns oficial în cel mult o săptămână, a promis ministrul. 

Gheorghe Etăgan, secretarul general al Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO), a precizat ce probleme a ridicat echipa de sindicalişti în faţa ministrului Daniel Chiţoiu. „Am ridicat probleme specifice pentru Oltenia, am ridicat aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pentru fostele complexe energetice din Oltenia, am discutat şi privind privatizarea celor două complexe energetice Oltenia şi Hunedoara, ministrul ne-a asigurat că nu va fi privatizare majoritară va fi doar privatizarea managementului, urmează să se dea o ordonanţă de urgenţă în acest sens”, a declarat Gheorghe Etăgan, secretar general USMO.

Acesta a adăugat faptul că ministrul a dispus formarea unor comisii mixte care să analizeze problemele după care va prezenta un punct de vedere oficial. „S-a hotărât ca în termen de o săptămână să se formeze comisii mixte şi după o săptămână, ministrul economiei să prezinte un punct oficial la problemele ridicate de noi”, a adăugat Etăgan.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: