Conform analizelor făcute la o clinică privată prestigioasă (cel puţin judecând după costurile obscene la care m-au supus), am colesterolul unui adult trecut de a doua tinereţe şi un pic grăsuţ pe deasupra. Doamna doctor m-a privit ca toate doctoriţele, chiorâş peste ochelari, şi mi-a explicat mai direct, mai pe ocolite, că dacă vreau să mă bucur de priveliştea nepoţeilor jucându-se în jurul focului de laser ar fi cazul să încep un regim drastic. ”Mai întâi pentru trei luni, zice, dar acesta trebuie să devină, în timp, un mod de viaţă.” Hai, nu zău? Păi, asta-i viaţă?

Pentru început, ţin să se consemneze că nu mi se pare corectă comparaţia cu un adult de 50 de ani şi asta dintr-un motiv la mintea cocoşului acela pe care nu mai am eu voie să-l mănânc decât fiert şi fără piele: vremurile se schimbă! Trăim o epocă în care poluarea propriului organism este mult mai gravă decât atât de blamata poluare a aerului. Păi, pe vremea lu’ tata, colesterolul era o chestie atât de rară la tineri încât dacă aveai colesterol agăţai cu el, cam cum faci acum dacă ai Lamborghini. Se găsea colesterol la alimentară? Da’ de unde! Puteai să-ţi iei colesterol doar de pe piaţa neagră, cu mari intervenţii, de pe la şmecheri care mai ieşeau din ţară. Se-ntorcea tăticul securist din delegaţia internaţională cu sacoşele doldora de colesterol, de înnebuneau copilaşii lingând la el, ba unii cică şi-l injectau fericiţi direct în vene, c-aşa văzuseră pe video că fac bagabonţii.

Vreţi să mă comparaţi cu cineva astfel încât să ies şi eu în avantaj, vă rog? Ca de exemplu cu un copil normal din ziua de azi. Îl ştiţi, unul de ăla care bagă doar McDonalds şi KFC şi face mişcare doar dacă tac-su’ are inspiraţia să-i cumpere Wii, nu PlayStation. Dacă tot sunt aruncat fără voia mea în asemenea statistici, vreau măcar să fiu informat complet şi corect. Să mi se spună clar, fără ocolişuri: ”Domnule Mantzy, aveţi colesterolul unui bătrân grăsuţ. În curând, dacă o ţineţi tot aşa cu excesele, o să ajungeţi să aveţi, Doamne fereşte, colesterolul unui copil de şcoală primară!”.

Da, vremurile se schimbă, regimurile politice nu mai vorbesc, iar capitalismul şi democraţia ne dau brânci spre hedonism. Industria farmaceutică face tot ce poate ca să ţină pasul şi să menţină speranţa de viaţă în nişte limite rezonabile, având în vedere delicioasele gunoaie pe care le băgăm în noi. Înainte, nu se găsea nimic bun. Acum se găseşte din belşug, dar îngraşă. Sigur că trăieşti mai mult dacă-ţi refuzi plăcerile, nu trebuie să ţi-o tragi cu fete de la medicină ca să ştii asta. Dar, cum bine zicea Oscar Wilde în patru statusuri concomitente din lista mea de messenger, eu pot să rezist la orice, cu excepţia tentaţiei. Într-un final, tot căutându-ţi scuze pentru chifteaua aia pe care ai halit-o după cafea, te întrebi: ce vreau, să trăiesc mai mult pe trezie şi cu maţele ghiorţăind sau să beau şi să mănânc ca un porc până la 50 de ani, când o să facă concurs ficatul cu infarctul care să mă omoare primul? Şi-ţi răspunzi tot tu: să trăiesc mult, desigur, dar, până atunci, parc-aş mânca nişte jumări cu ouă şi le-aş stinge cu vreo patru beri!