Ornamente de Crăciun, la Magazinul Finanțelor

Steluțe, globulețe, jucării, articole vestimentare dar și articole bisericești, toate pot fi găsite la magazinul de valorificare a mărfurilor confiscate de la subsolul Direcției de Finanțe Publice (DFP) Gorj. Gorjenii au și ieșit la cumpărături de sezon cu atât mai mult cu cât prețurile de aici sunt cu 30% mai mici decât prețul pieței. Reprezentanții DFP Gorj sunt mulțumiți de încasări și spun că toți banii vor fi virați la bugetul de stat.

Magazinul de valorificare a mărfurilor confiscate din cadrul Direcției de Finanțe Publice Gorj este printre cele mai căutate magazine în această perioadă cu atât mai mult cu cât și-a făcut plinul cu articole de sezon. Prețurile sunt și ele cât se poate de rezonabile. Astfel, decorațiile de Crăciun au prețuri până în 3,50 lei, jucăriile până la 20 de lei, plăsuțe de cadouri cu doar 0,35 lei dar și articole bisericești ce nu depășesc 10 lei.

Produse extrasezon

Magazinul comercializează și produse extrasezon, de la costume de baie cu doar șapte lei până la papuci cu doar trei lei. Reprezentanții DFP Gorj spun că încasările aproape s-au dublat față de aceeași perioadă a anului trecut. ”Prețurile sunt atractive, cu 30% sub prețul pieței pentru că nu conțin adaos comercial. De la începutul anului avem încasări de 140.797 lei, aproape dublu față de aceeași perioadă a anului trecut când am încasat 97.540 lei”, a declarat Luminița Penciu, purtătorul de cuvânt al DFP Gorj.

CADOURI

Oamenii vin încă de la primele ore ale dimineții la magazinul Finanțelor mai ales acum că este perioada cadourilor.”Am venit să văd ce au mai adus, vin des că am mulți nepoți și le mai cumpăr de aici jucării de Crăciun că sunt mai ieftine, sunt prețuri bune. E o idee bună cu acest magazin”, a declarat Ion Negoiță, din Târgu Jiu.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: