E ora 16:50 cînd încep să scriu acest text. M-am consacrat de ceva vreme în presă ca singurul ziarist care activează după fusul orar al Americii. Antrenamentul mi-a prins de minune ieri noapte, când am rezistat fără probleme la gala Oscar, transmisă live și (slavă Domnului!) nedublat de HBO. Premiul cel mare s-a dat pe la 6:45 dimineața, ora țării care l-a dat lumii pe Sergiu Nicolaescu, întâmplător leat cu un artist adevărat, Christopher Plummer. Acesta a devenit cel mai bătrân om care primește un Oscar, la 82 de ani. În aceeași lună, februarie a.c., Nicolaescu a devenit cel mai penibil bătrân care face un film, la aceeași vârstă. Ceea ce ne amintește de o mare vorbă a lui Victor Rebengiuc: ”Nu m-aș duce la un film al lui Sergiu Nicolaescu nici dacă ar rula în scara blocului în care locuiesc”.

Revenind la Oscaruri, anul acesta ceremonia a fost un elogiu adus cumpătării, mediocrității și bunei înțelegeri. În ideea asta a și fost invitat Billy Crystal, cel mai cuminte actor care a prezentat vreodată gala, ca toată lumea să fie sigură că nimeni nu se supără. Crystal a pus la început cea mai curajoasă glumă a sa: ”Oscarurile sunt un moment bun să mai uitați de criza financiară uitîndu-vă la milionari care primesc cadou statuete din aur masiv”. Aproape bună, dar doar o copie palidă a unei poante mult mai curajoase, cam pe același subiect, pe care a făcut-o John Lennon cu 50 de ani înaintea lui, la un concert de la Royal Variety la care erau invitați, printre alții, și toți membrii importanți ai familiei regale britanice: ”Spectatorii de pe locurile ieftine, din spatele sălii, să bată din palme; cei de pe locurile din față pot doar să-și zăngănească bijuteriile”.

Ceremonia a continuat în aceeași notă precaută. Oscarurile de la categoriile principale au fost mai mult onorifice și deloc surprinzătoare: The Artist a luat pentru cel mai bun film și regie pentru că era primul film mut nominalizat la Oscar din 1928 încoace. Christopher Plummer a câștigat pentru cel mai bun actor într-un rol secundar ca să bifeze recordul de cel mai bătrân câștigător și și-a început discursul vorbind cu statueta, de care a râs că-i cu (doar) doi ani mai bătrână decât el. Meryl Streep a luat și ea pentru actriță în rolul principal, la fix 30 de ani de la primul Oscar obținut și la a 18-a nominalizare, și aproape că și-a cerut scuze întregii lumi care, conform credinței lui Meryl, când a văzut-o pe scenă a exclamat: ”Nu, nu ea din nou!”.

În fine, premiul cu cea mai mare semnificație și încărcătură a fost cel de la categoria ”cel mai bun film străin”, unde au fost nominalizate în premieră un film israelian și un film iranian. Dat fiind conflictul deschis dintre cele două țări, războiul iminent și faptul că se știe că Hollywood-ul este controlat de evrei, faptul că a câștigat producția iraniană a părut un mesaj de pace transmis de comunitatea iudaică din America înspre confrații lor din Israel și rivalii din Iran. Ca să înțelegeți mai bine, a fost ca și când Băse ar organiza un concurs de miss la care ar participa Elena Udrea și i-ar da premiul Liei Olguța Vasilescu. Sau, mai rău, lui Adrian Năstase.