Pakistanezul de la Samarinești, tot după gratii

Mandat de arestare preventivă pentru pakistanezul care în primăvară și-a snopit în bătaie soția și pe un vecin pe care îl suspecta că s-ar iubi cu nevasta sa. Faptele s-au petrecut la Samarinești, în satul Larga, Zaman Faisal fiind trimis în judecată de către anchetatori încă din vară. El a fugit după scandalul respectiv în Bulgaria, fiind însă prins și extrădat, acum magistrații hotărând să îi prelungească mandatul emis pe numele său. „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Zaman Faisal şi menţine măsura arestării preventive pentru o perioadă de 60 de zile. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, a stabilit instanța.

Zaman Faisal este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu şi distrugere. El are un copil minor cu Ioana Cărăgui, o gorjeancă din Samarinești pe care a cunoscut-o însă în Grecia. De-a lungul anilor femeia a făcut mai mulți copii cu mai mulți bărbați, mărturisind că de fiecare dată a sperat că își va reface viața. Pakistanezul și-a bănuit soția că îl înșeală și, ca urmare, a decis să își facă singur dreptate, după care a fugit în străinătate, luându-l cu el și pe copil pe care îl avea cu gorjeanca. Amândoi au fost prinși de autoritățile bulgare, la sesizarea celor de la Gorj, băiatul ajungând în grija statului român, în timp ce tatăl său rămâne după gratii, acuzațiile ce îi sunt aduse putând să îl țină acolo ani buni de aici înainte.

Vizualizări: 451

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: