Pakistanezul din Samarinești a fost extrădat de bulgari

Autoritățile bulgare l-au predat polițiștilor gorjeni pe cetățeanul pakistanez Zaman Faisal, cel acuzat că și-a snopit în bătaie soția și un vecin, dar și că după corecția aplicată celor doi și-a răpit copilul de 4 ani pe care îl avea la Samarinești. El a reușit să fugă din România și să ajungă în Bulgaria împreună cu fiul său, în ciuda faptului că nu avea acte pentru cel mic.

Faisal a ajuns însă repede după gratii în țara vecină pentru că polițiștii gorjeni au cerut arestarea lui, iar Judecătoria Motru a emis mandat pe numele individului, el fiind anchetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal și lovire și alte violențe. În plus, bulgarii îl acuză și ei de trecerea ilegală a frontierei de stat, ceea ce a justificat extrădarea lui mai greoaie.

Zaman Faisal a fost predat autorităților române în cursul zilei de joi, seara târziu el fiind prezentat instanței de judecată la Motru, magistrații reconfirmând mandatul de arestare preventivă emis pe numele său. Individul are probleme cu legea aici după ce s-a căsătorit cu Ioana Cărăgui, din Samarinești, sat Larga, femeia fiind și ea în vizorul anchetatorilor pentru că în urmă cu 12 ani i-a murit un copil de nici doi ani, la vremea respectivă cercetările arătând că bebelușul ar fi fost lovit de frații săi. Acum însă, frații au devenit majori și spun că mama și tatăl vitreg îi băteau, procurorii redeschizând ancheta în lumina noilor declarații. Ioana Cărăgui a fost, la rândul său, în concubinaj cu mai mulți bărbați, cu fiecare având câte un copil, toți ajungând în cele din urmă în plasament la stat. Ea a spus că a schimbat bărbații până a ajuns la pakistanezul Faisal în speranța că va găsi unul cu care să își poată trăi toată viața alături de el. Nu a fost însă să fie nici măcar cu Faisal, care și-a dat seama că femeia îl înșela cu un vecin, atunci pakistanezul punând mâna pe secure pentru a-și face singur „dreptate”.

Vizualizări: 338

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: