Pakistanezul Zaman nu scapă de cătușe

Procurorii gorjeni au reușit să obțină prelungirea mandatului de arestare preventivă pentru cetățeanul pakistanez Faisal Zaman, cel care în primăvară a făcut un scandal monstru la Samarinești, în satul Larga. Omul și-a snopit în bătaie soția, dar și pe un vecin pe care îl suspecta că trăia cu aceasta, cei doi având nevoie de multe zile de îngrijiri medicale.

Zaman a fugit atunci în Bulgaria unde a fost prins repede pentru că pe numele lui autoritățile române au emis mandat de arestare în lipsă. El și-a luat atunci peste graniță și copilul minor de 4 ani, pe care l-a trecut fără acte în țara vecină, ulterior și minorul fiind repatriat și adus în Gorj, rămânând în grija statului.

Mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Zaman a fost atunci reconfirmat de către instanțele românești, luna trecută el fiind trimis în judecată de către procurori și acuzat de omor, dosarul aflându-se în procedura de cameră preliminară. Până la judecata pe fond va mai trece ceva vreme, acum magistrații hotărând să prelungească arestarea preventivă a pakistanezului. „Menține ca legală şi temeinică măsura arestării preventive faţă de inculpatul Zaman Faisal. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, urmând a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, a decis Tribunalul Gorj.

La Samarinești Faisal Zaman era căsătorit cu Ioana Cărăgui, o femeie care a trăit cu mai mulți bărbați și care a făcut mai mulți copii, toți ajungând în timp în grija statului. Cei doi s-au cunoscut la muncă în Grecia, unde l-au și făcut pe băiețelul de 4 ani. Între timp, femeia are și ea probleme cu legea după ce unul dintre copii săi a acuzat-o că în urmă cu mai mulți ani, împreună cu un alt concubin, l-ar fi snopit în bătaie pe unul dintre copii săi, ceilalți frați ai acestuia fiind sfătuiți să tacă, ambii părinți respingând însă categoric acuzațiile ce le-au fost aduse.

Vizualizări: 370

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: