Pandurii a încheiat săptămâna cu patru amicale

Pandurii Târgu Jiu s-a duelat vineri cu două dintre echipe pe care speră să le întâlnească și în noul sezon din Liga 2, ACS Viitorul Târgu Jiu şi CSM Reşiţa. Pandurii a ajuns astfel la patru meciuri amicale disputate numai săptămâna trecută, două fiind jucate miercuri şi alte două vineri.

Dacă miercuri a jucat, pe terenul 3, de antrenament, din cadrul Complexului Municipal Târgu Jiu, cu Gilortul Târgu Cărbunești (scor 2-1) și Jiul Rovinari (scor 0-0), Pandurii a disputat și vineri două amicale în aceeași zi. Ambele au fost găzduite de terenul 1 din Stadionul Municipal din cadrul aceluiași complex sportiv, iar adversarele au fost de data aceasta echipe de Liga 2, eșalon în care speră și clubul-fanion al Gorjului să continue în noul sezon.

Comparativ cu ziua de miercuri, când a înregistrat o victorie și un egal în fața unor adversari de Liga 3, respectiv Liga 4, vineri rezultatele n-au mai fost pozitive pentru echipa antrenată de Călin Cojocaru, care, în testul început la ora 11:00 a fost învinsă cu 3-0 de Viitorul Târgu Jiu, iar de la ora 17:30 a pierdut jocul cu CSM Reșița, scor 1-3.

Fiind aproape de debutul noului sezon, antrenorul Călin Cojocaru a dorit neapărat să vadă toţi jucătorii la lucru în câte o repriză la fiecare meci şi să se decidă pe cine va miza în noul sezon, fără să fie interesat de rezultate. Pe lângă cele două teste de vineri, Pandurii a mai jucat amicale cu FCU Craiova (scor 0-4), ACSO Filiași (scor 0-3), Jiul Rovinari (scor 6-1), CSM Reșița (scor 2-3), Gilortul Târgu Cărbunești (scor 2-1) și Jiul Rovinari (scor 0-0).

Vizualizări: 716

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: