Pandurii ar putea bifa mâine a doua neprogramare

Marţi, ora 24:00, este termenul limită până la care Pandurii pot plăti suma stabilită de comisiile LPF către Dinamo sau pot ajunge la un acord de plată cu clubul din Ştefan cel Mare. Dacă nu o vor face, conform declaraţiilor oficiale de la LPF ar urma să fie neprogramaţi şi pentru meciul cu Dinamo şi apoi să fie retrogradaţi în liga a treia. Şi acest aspect, ca şi neprogramarea de săptămâna trecută, ar fi tot o premieră în istoria primei noastre ligi, fiind pentru prima dată când o echipă ar fi retrogradată din campionat pentru neplata datoriilor către un alt club. Conform regulamentelor, Pandurii este la a doua neprogramare, după cea din meciul cu Oţelul, iar regulamentul  prevede că gorjenii vor fi excluşi din campionat şi retrogradaţi direct în Liga a III-a, iar toate meciurile lor din retur vor fi omologate cu scorul de 0-3. "Nu plătim orice-ar fi!", a fost ultima declaraţie a lui Marin Condescu pe această temă lăsând să se înţeleagă că nu există loc de interpretări sau alte înţelegeri cu Dinamo dată fiind ancheta DNA aflată în desfăşurare: "Le-am achitat deja 700.000 de euro plus TVA. Chiar dacă am vrea să mai plătim, nu ne mai lasă instituţiile statului. Un control al Fiscului ne-a oprit să mai virăm bani către Dinamo iar apoi s-a sesizat şi DNA-ul, care a întocmit şi un dosar referitor la acest caz”. Dacă Liga nu va lua o altă decizie în acest caz, Mâine se va anunţa oficial neprogramarea echipei în etapa următoare iar miercuri ar urma să se treacă la retrogradarea echipei în Liga a treia.

Vizualizări: 81

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: