Pandurii au votat în grup la Timişoara

Jucătorii de la Pandurii au avut şi ieri ocazia să îşi exercite dreptul la vot, la fel ca şi la primul tur. Pentru că au avut meci în deplasare, gorjenii au votat  la Timişoara, acolo unde echipa se afla pentru  cu Poli Timişoara. La fel ca şi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, jucătorii au mers la vot la o secţie specială, la secţia din campusul studenţesc, echipa fiind cazată în apropierea acestuia. La ora 11:00, atunci când jucătorii aveau programată o plimbare în aer liber, aceştia au mers pentru un sfert de oră la secţia de vot, fiind însoţiţi de întreg staff-ul tehnic şi de preşedintele Marin Condescu. Secretarul general al clubului Pandurii a mai precizat că s-a făcut tot posibilul ca jucătorii să poată să-şi exercite dreptul la vot, aceştia fiind anunţaţi de la Târgu Jiu să ia cu ei şi cartea de identitate: „Am găsit o secţie specială de votare foarte aproape de locul în care era cazată echipa. Am avut noroc că aceasta a fost mai puţin aglomerată şi nu a afectat programul echipei.” Din cei 20 de jucători doar 14 au avut drept de vot, şase fiind jucători străini, pe lângă cei 14 votând la Timişoara şi antrenorii, conducerea şi echipa medicală.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: