Pandurii caută atacant în Franţa

Refuzaţi de Rocha, pandurii s-au reorientat spre Vest. Preşedintele executiv, Eugen Pîrvulescu anunţă tratative avansate cu un vârf din prima ligă franceză.

Pandurii nu-i caută înlocuitor lui Maxim dar vor neapărat un atacant pur sânge. Negocierile sunt în toi cu un vârf din Ligue 1.

Bate vântul dinspre Hexagon

Pandurii l-au dat pe Maxim la VfB Stuttgart pe 1,5 milioane de euro, dar nu-i aduc un înlocuitor. Şi asta pentru că gorjenii cred că Nicoară sau Predescu pot acoperi foarte bine postul lăsat liber de mijlocaşul de 22 de ani al naţionalei.

Pandurii vor în schimb un atacant care să aibă „lipici” la gol. Soluţia ar veni, se pare din Franţa, acolo de unde gorjenii l-au mai adus pe Karim Boutadjine în vară. „Cu siguranţă că ne dorim un marcator, un jucător care să dea mai multe goluri. Intenţionăm, chiar suntem foarte aproape de a aduce un atacant din Franţa. Un jucător care nu a evoluat prea mult, nu are prea multe jocuri, dar consider că făcând parte din lotul unei echipe de Ligue 1, din prima ligă franceză, sperăm să fie jucătorul care să ne ajute la îndeplinirea obiectivului. Transferul se va face pentru 5 luni cu opţiune pe încă 2 ani”, anunţă preşedintele executiv, Pîrvulescu.

Pustai insistă şi el pentru atacanţi pur sânge la echipă. „Este o problemă, aceasta a vârfului. Multe echipe se confruntă cu ea și, probabil, e o criză de atacanți în țară. Sper ca în acest al doilea stagiu, am și promisiuni în acest sens, că vor mai veni încă doi atacanți. Unul din Franța, din Ligue 1, și unul, s-ar putea, din Serbia”, zice şi noul antrenor al pandurilor.

3 – goluri au marcat împreună Matulevicius şi Lemnaru în 19 etape

Au insistat degeaba la Rocha

Pandurii au apelat la alte piste după refuzul lui Adi Rocha de a veni la Tg-Jiu. Gorjenii au încercat prin diferite căi să-l convingă pe brazilian să vină, dar acesta a preferat să rămână sub comanda lui Reghe, chiar şi cu riscul unui potop de critici din partea lui Becali. „Rocha e o pistă închisă pentru Pandurii. Noi l-am dorit foarte mult pe jucător dar din păcate, jucătorul nu vrea să plece de la Steaua chiar dacă cele două cluburi s-au înţeles. Am încercat, am purtat multe discuţii, chiar cu fiul meu (n.r. Paul Pîrvulescu, jucătorul Stelei), cu Mihai Pintilii, cu Eric de la Mediaş...Eric l-a sunat, dar n-am reuşit nicicum să-l convingem”, mai spune Pîrvulescu senior.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: