Pandurii cere eşalonarea pe cinci ani a „datoriei” către CE Oltenia

Un raport al Curţii de Conturi a constatat că banii alocaţi în 2011 de SNLO cluburilor Pandurii Târgu Jiu şi Minerul Motru s-au făcut dintr-un alt capitol bugetar decât ar fi fost normal şi a dispus recuperarea banilor. Suma se ridică la 8,8 milioane RON, adică aproape bugetul cluburilor pe un an. Raportul Curţii de Conturi a fost contestat în instanţă, dar până la soluţionarea pe fond, judecătorii au stabilit că măsurile dispuse sunt executorii. Pandurii a propus complexului o eşalonare pe 5 ani. Directorul CE Oltenia Laurenţiu Ciurel spune că „ar putea fi de acord cu propunerea”, dar că sistemul de conducere dualist al complexului prevede că fiecare măsură trebuie propusă de cel puţin doi directori.

Pandurii Târgu Jiu şi CE Oltenia au luat în discuţie posibilitatea încheierii unui acord pe baza căruia suma de 8 milioane RON, pentru care Curtea de Conturi a stabilit recuperarea, să fie eşalonată pe cinci ani. Astfel, clubul ar urma să achite câte 1,5 milioane de lei pe an începând cu 2013, iar în ultimul an, 2017, suma de 2 milioane lei.

Laurenţiu Ciurel, directorul general al CE Oltenia, a spus că „ar putea fi de acord” cu o astfel de propunere: „Avem din partea clubului o ofertă de reeșalonare pe parcursul a câtorva ani. Aceasta este o întreprindere care funcționează în sistem dualist. Eu sunt președintele Directoratului, dar orice decizie se ia prin vot, cu minim 3 voturi. Orice propunere în Directorat trebuie să o facă minim 2 directori, așa încât dacă eu găsesc pe cineva care să promoveze cererea asta împreună cu mine, să spunem că eu vreau, o pot introduce în Directorat și acolo se votează, după care tot ce înseamnă oprirea, recuperarea unor creanțe se aprobă în Consiliul de Supraveghere. Eu pot să spun acum că aș vrea sau nu, dar nu pot să spun ce ar face colegii mei”.

Preşedintele CS Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a spus că o astfel de eşalonare nu înseamnă recunoaşterea datoriei. „Noi susţinem că suma a fost acordată legal. Bugetul SNLO a fost aprobat şi rectificat prin hotărâri de guvern. Curtea de Conturi susţine că a fost greşit încadrată, la un alt capitol bugetar, dar chiar şi aşa, nu cred că instanţa va dispune restituirea sumei”, a declarat Condescu. De altfel, în propunerea de acord, CE Oltenia se angajează să restituie sumele reţinute până în acel moment, dacă judecătorii vor anula Raportul Curţii de Conturi.

RAPORT

SNLO a finanţat în 2011 clubul Pandurii cu 8 milioane RON şi clubul Minerul cu 800.000 RON din capitolul „alte cheltuieli cu personalul”, subcapitolul „cheltuieli pentru funcţionare grădiniţe, creşe, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine nefamilişti”. Curtea de Conturi a considerat greşită această încadrare.

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: