Pandurii îl conduc duminică pe ultimul drum pe cel mai dedicat suporter

Jucătorii echipei Pandurii Târgu Jiu vor merge duminică să îl conducă pe ultimul drum pe suporterul octogenar Valeriu Andronache, care va fi înmormântat în satul Pojogeni. Suporterii s-au mobilizat şi aceştia pe reţelele sociale şi nu vor lipsi din această "ultimă deplasare", cum au numit-o unii dinbtre ei, pe care o fac alături de "Tataie".

Suporterul de 88 de ani al echipei Pandurii care nu a lipsit nici la meciurile de acasă dar nici din deplasările pandurilor  în ultimele sezoane, de când echipa a fost abandonată de majoritatea susţinătorilor, de finanţatori şi de autorităţile locale, va fi condus duminică şi de jucătorii echipei Pandurii pe ultimul drum. Valeriu Andronache a încetat din viaţă vineri, deşi nu avea probleme de sănătate, la 88 de ani, în urma unei tragice întâmplări petrecute la el acasă. Cei de la Pandurii s-au mobilizat şi i-au trimis pentru ultimul drum mai multe materiale cu însemnele clubului iar antrenamentul programat duminică a fost anulat  pentru ca jucătorii să poată merge şi ei să-l conducă pe ultimul drum pe cel care le-a fost alături din tribună, atunci când toată lumea i-a abandonat.

Şi suporterii s-au mobilizat pe reţelele de socializare şi se vor deplasa sâmbătă, la ora 12:00, la Pojogeni, acolo unde va  avea loc slujba religioasă şi înmormântarea lui "Tataie", care va fi condus astfel pe ultimul drum chiar de cei pe care i-a însoţit prin toată ţara şi de cei care i-au fost alături în peluză.

„Dacă eşti fan Pandurii, nu ai cum să lipseşti duminică de la Pojogeni! Domnul Valeriu Andronache a mers prin toată țara să susțină echipa noastră. Duminică este rândul nostru să mergem să-l conducem pe ultimul drum pe domnul Andronache, care nu de mult a trăit cu noi emoțiile din tribună. Duminică plec în ultima deplasare alături de domnul Valeriu Andronache”, a scris un alt  suporter fidel al pandurilor, Cătălin Găvan, cel care din cauza unui banner afişat la un meci primise interdicţie în peluză, şi care s-a arătat extrem de afectat de vestea dispariţiei colegului de deplasări, pentru că de multe ori au mers împreună la  meciurile echipei Pandurii. „Nu cred... Moşule, au trecut doar două zile de când ai fost alături de mine în tribune și am susținut fetele de la CSM în meciul de cupă. La pauză ai plecat că ai zis că vrei să prinzi microbuzul pentru că te lasă aproape de casă. Când ai plecat ai zis că ne vedem în februarie să susținem pe Pandurii în deplasări, la Buzău, la Arad, la Ploiești. Cu cine merg eu acum în deplasări? Ai zis să stau cuminte, să scap de interdicție și să vin cu tine la meciuri... De ce te-ai grăbit? De ce ai plecat fără mine în deplasare? Procesul continuă la tribunal, Pandurii nu a murit, hai din nou cu mine la tribunal să vedem ce facem cu echipa. Când am citit știrile am refuzat să cred, te-am sunat, de ce nu vrei să răspunzi? Drum bun Moşule, Dumnezeu să te odihnească în pace! Un loc gol în peluză ai lăsat, din momentul în care Dumnezeu te-a luat”, a scris acesta în mesajul emoţionant pe care l-a postat la aflarea  tragicei dispariţii a suporterului octogenar care a impresionat o ţară întreagă, şi despre care presa ultimelor zile a scris pagini întregi şi l-a numit „cel mai fidel suporter român” (Digi Sport).

Vizualizări: 2,363

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: