Pandurii lucrează la deszăpezirea terenului

Aproximativ 50 de oameni au îndepărtat ieri zăpada de pe aproximativ jumătate din terenul de joc de la Târgu Jiu. Ninsoarea care a mai căzut la Târgu Jiu nu a mai mărit stratul de zăpadă aflat deja pe terenul de joc dar a făcut ca zăpada să fie mai greu de îndepărtat. Antrenorul Ciobotariu a declarat că are echipa pregătită pentru meciul.. anulat.

Ieri vremea mai bună a permis demararea lucrărilor de deszăpezire şi peste 50 de persoane s-au aflat pe teren cu lopeţi şi folie de plastic, evacuând timp de câteva ore zăpada de pe aproximativ jumătate din suprafaţa de joc şi transportând-o pe pista terenului. Lucrările s-au desfăşurat destul de greu pentru că la Târgu Jiu a fost cald şi zăpada topită a transformat suprafaţa terenului în nămol. După-amiază utilaje speciale ale Primăriei Târgu Jiu au ridicat zăpada de pe pistă şi au încărcat-o în maşini care transportat-o pe insula din Parcul Central.

Terenul a fost pregătit degeaba

Liviu Ciobotariu a precizat ieri că a pregătit echipa pentru a debuta duminică în retur şi singurul impediment care îl mai vede acum ar putea fi doar ploaia care se anunţa la ora meciului. „Eu am mai spus şi spun din nou, am pregătit echipa pentru a debuta la data stabilită, însă, dacă sunt condiţii nefavorabile, adică terenul este plin de zăpadă, doar atunci mi-aş dori să se amâne”, a spus tehnicianul care îşi face griji că în astfel de condiţii, cu zăpadă pe teren, ar fi foarte greu pentru echipa să poată construi atacuri. Starea trenului este un impediment dacă nu este una bună atunci când o echipă gazdă este nevoită să atace este de părere antrenorul. Lucrările de deszăpezire vor continua şi astăzi pe terenul de la Târgu Jiu, conducerea clubului apelând la un grup de puşcăriaşi de la Penitenciar pentru a scoate zăpada de pe teren.

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: