Pandurii luptă pentru a nu retrograda, Steaua pentru titlu

Pandurii şi Steaua se vor întâlni în această seară la Târgu Jiu într-un meci de maximă importanţă pentru ambele echipe. Obiectivele sunt diferite pentru cele două echipe care au loturi de valori diferite, deşi antrenorul gorjenilor consideră că diferenţa din clasament nu ar trebui să fie atât de mare. Pandurii luptă azi pe viaţă şi pe moarte pentru a se salva din zona retrogradării în timp ce Steaua vrea să lupte pentru a mai spera la titlu.

Pandurii vor să iese cât mai repede din zona retrogradării şi au nevoie de orice punct pus în joc, cu atât mai mult de cele de pe teren propriu. Chiar dacă echipa sa întâlneşte azi Steaua, Sorin Cârţu crede că diferenţa dintre Pandurii şi formaţia bucureşteană nu este cea reflectată de clasament, tehnicianul considerând locul ocupat de echipa din Târgu Jiu ca fiind unul nemeritat: „E doar o diferenţă de stare de spirit acum între Pandurii şi Steaua, chiar dacă mai sunt şi diferenţe de lot. E normal să fie diferenţele acestea dar, din punctul meu de vedere,  locul pe care se află Pandurii e inacceptabil şi nu aveau voie să ocupe acest loc la ce lot au. Nu mai spun acum cauze şi cine e de vină dar la momentul acesta nu avea voie să fie în situaţia de acum şi atunci nici diferenţa nu ar fi fost foarte mare nici ca lot şi nici ca stare de spirit sau din alt punct de vedere”.

Pentru că a preluat echipa abia de o săptămână, Cârţu ar fi dorit ca meciul cu Steaua să fie programat mai târziu: „Mi-aş fi dorit ca meciul cu Steaua să fie programat duminică sau luni pentru că aveam mai mult timp la dispoziţie să mai fi pus la punct nişte lucruri. Dar aşa a fost foarte repede totul şi după meciul de la Cluj şi nu am avut mult timp pentru refacere după efort şi deplasare. Dar suntem într-o perioadă mai grea, e un lucru pe care îl ştiam şi un risc pe care mi l-am asumat când am venit aici. Ştiam programul echipei dar nu mă aşteptam la programarea aceasta mai defavorabilă. Dar programul îl ştiam şi nu e nici o surpriză, m-a surprins doar programarea şi nu mă aşteptam să fie după Paşte etapa intermediară. Dar dacă am făcut crimă în ziua de Crăciun ce mai contează că nu mai respectăm Paştele. Toată lumea respectă anumite sărbători, e o regulă de bun simţ, de frica lui Dumnezeu!”

În ceea ce priveşte jocul cu Steaua, antrenorul pandurilor spune că fazele fixe pot constitui cheia meciului. „Şi la meciul cu Steaua vor fi moment cheie fazele fixe pentru că şi la Steaua sunt jucători care creează probleme şi mă gândesc la Kapetanos, Jelev, Stancu sau Golanski. Dar avem şi noi jucători care pot crea probleme dar de partea lor sunt jucători mai buni executanţi de lovituri, Nicoliţă, Szekeli, Tănase sau Stancu care au o altfel de calitate în momentul când bat cornere sau lovituri directe”, a mai declarat Cârţu care nu va putea miza la acest meci pe Păcurar şi Murgan care sunt accidentaţi şi pe Grecu care e suspendat.

Vizualizări: 82

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: