Pandurii mai cumpără jucători

Nemulţumirea conducerii clubului Pandurii faţă de lipsa de rezultate are ca urmare căutarea unor alţi jucători care să dea randament la echipă. Preşedintele Marin Condescu a vorbit ieri despre trei posibile noi achiziţii, doi jucători albanezi şi un sârb, care ar putea completa lotul echipei gorjene. Este vorba de un portar, un fundaş dreapta şi un atacant care ar urma să se alăture lotului în aceste zile, ieri antrenându-se deja cu echipa fundaşul Blerim Rrustemi.

Pandurii au mai transferat în iarnă şase fotbalişti dar evoluţia acestora nu a mulţumit conducerea clubului care a decis să mai perfecteze o serie de transferuri urmând să fie aduşi fotbalişti liberi de contract, dacă jucătorii respectivi vor fi doriţi în lot de antrenorul Sorin Cârţu. „Avem încă trei jucători în vizor, un portar, un fundaş dreapta şi un atacant, care vor veni la Pandurii în aceste zile. Sunt cu toţii jucători liberi de contract” a explcicat preşedintele clubului gorjean, primul jucător sosit fiind fundaşul albanez  Blerim Rrustemi.

Supărat pe prestaţia fundaşului dreapta Florin Popete la meciul cu Unirea Urziceni, antrenorul Sorin Cârţu a fost cel care a cerut conducerii aducerea unui alt fundaş. Venit încă de duminică la  Târgu Jiu, fundaşul albanez de origine sârbă în vârstă de 26 de ani s-a pregătit ieri deja cu Pandurii. Acesta a evoluat ultima dată în prima ligă din Cipru la Alki Larnaca. Fundaşul albanez a crescut în Canada unde a evoluat la  CS Azzuri şi Toronto Supra, dar a mai jucat şi în Brazilia la Portuguesa precum şi în Uruguay la Defensor Sporting. Timp de şasse ani acesta  a jucat şi în Germania la Borussia Monchengladbah II şi Rot-Weiss Erfurt, în turul acestui sezon evoluând la Alki Larnaca din Cipru. În 2007 Rrustermi a  fost şi component al naţionalei Albaniei pentru care a evoluat în trei partide. Albanezul va efectua azi vizita medicală urmând ca în zilele următoare  antrenorul Sorin Cârţu să se decidă dacă va face parte din lot.

Mai vin un portar şi un atacant

Portarul dorit de Pandurii este albanezul  Erjon Dine de 28 de ani, care a evoluat la o serie echipe de din Germania după care s-a întors în Albania unde a jucat ultima dată pentru Flamurtari și pentru Apolonia din Super Liga. Portarul albanez este așteptat marțea viitoare, după ce va reuși să obțină viza pentru România, după cum a declarat impresarul celor doi albanezi, Ștefan Kokoneshi, cel care l-a adus în România și pe fostul stelist Albert Duro. Atacantul sârb Miodrag Andjelkovic are  32 de ani care are în CV ce include peste 20 de echipe pentru care a evoluat, în general destul de puțin la fiecare. Lista echipelor pentru care sârbul a jucat este impresionantă și cuprinde echipe de pe mai multe continente printre ele numărându-se OFK Beograd, Espanol, Antalyaspor, Fluminense, Widzew Lodz, Al Ahli, dar şi 3 echipe din Coreea si Japonia.

Vizualizări: 80

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: