Pandurii n-au faţă de Europa!

Pandurii n-au arătat deloc în Giuleşti ca o echipă cu pretenţii de cupele europene. În faţa unui adversar inimos, dar limitat, pandurii au capotat şi au pierdut cu 0-2. Meciul a stat şi sub zodia barelor. Giuleştenii le-au nimerit de două ori iar gorjenii o dată în final la 0-1 prin Rada.

Rapid – Pandurii 2-0 (0-0), Stadion „Giuleşti”, Bucureşti, spectatori 2.000

Au marcat: Grigore (min. 62) şi Coman (94’)

Rapid: Pecanha – I. Voicu, Oros, Abrudan, N. Vasile – Grigore, E. Dică (Coman, 86’) – Roman, Herea (Mardare, 89’), Grigorie – Pancu (Ioniţă, 78’).  Antrenor: Marian Rada

Pandurii: Mingote – Unguruşan, Viera, Rada, Vlad – Nistor, Anton – Lemnaru (Nicoară, 63’), Predescu (Karim, 46’), Răduţ (Popin, 67’) – Matulevicius.  Antrenor: Cristi Pustai

Cartonaşe galbene: Grigore (32’), Voicu (49’) / Viera (48’), Popin (83’).

Cartonaş roşu: Mardare (91’).

Arbitri: C. Balaj – S. Gheorghe şi I. Radu.

Primă repriză albă

Pandurii ţinteau toate punctele în Giuleşti în faţa unei echipe „ruginite” faţă de turul campionatului. Pustai l-a preferat pe Răduţ în locul accidentatului Voiculeţ şi pe Vlad în locul lui Nicoară. Pe teren, Rapidul arăta slăbiciuni pe care nici Iaşiul nu le-a arătat la Tg-Jiu. Pancu are totuşi prima ocazie, dar reia alături cu capul la o centrare care l-a prins adormit pe Unguruşan. Un prim semnal de alarmă. Nistor răspunde cu un şut care nu ocoleşte cu mult vinclul porţii lui Pecanha. Rapidul replică prin Roman care ratează de puţin ţinta. Un meci cu destule greşeli, dar care pare viu. Herea testează vigilenţa lui Mingote, dar portughezul e la post. Nistor e aproape de golul returului, dar după o acţiune superbă în care a înşirat 3 rapidişti pe drum, încearcă un dribling în plus şi e blocat în ultimul moment de Abrudan. Voicu trece milimetric pe lângă un autogol de toată frumuseţea, dar Rapidul respiră. Anton pierde copilăreşte o minge în marginea careului, dar Grigorie e blând şi ratează şutul. Repriza se încheie cu pandurii în atac. Lemnaru centrează în faţa porţii, Matulevicius ratează de puţin întâlnirea cu mingea iar Predescu încearcă o execuţie prea tehnică, dar ineficientă.

Deraiaţi complet

Pustai a mutat primul la pauză. L-a scos pe ineficientul Predescu şi l-a introdus pentru prima oară în retur pe francezul Karim, recuperat complet după o operaţie de apendicită. Tot Nistor e la timona jocului gorjenilor şi mai ratează o ocazie, şut mult peste din afara careului. Giuleştenii răspund prin Grigore care trage şi el din afara careului, tot fără succes însă. Rapidul iroseşte cea mai mare ocazie a meciului, Grigorie reluând în bară după ce a sărit mai sus ca Anton şi Viera. După ce Matulevicius a irosit o centrare pe care scria 0-1, giuleştenii au dat lovitura. Roman a scăpat singur cu Mingote, a fost blocat de portar, dar a reuşit să centreze pentru Grigore care a înscris de lângă doi fundaşi şi printre picioarele lui Mingote! Un gol cu ceva noroc, dar ce mai conta? Pandurii devenea prima echipă din acest an care încasa gol din piciorul unui rapidist. Pustai forţează cu Nicoară şi Popin, dar tot Rapidul ratează într-o veselie. Ghinionistul de serviciu, Fane Grigorie reia iar cu capul iar Mingote abia apucă să devieze mingea în bară! Pandurii abia mai respira. Gorjenii nu se regăseau deloc, mai ales în noul sistem cu două vârfuri.

Au avut penalty, dar Balaj n-a văzut !

Nistor mai are o zvâcnire în minutul 82, dar trage prea slab pentru a-l bate pe Pecanha. Nicoară şutează şi el periculos la colţul scurt, portarul giuleştean e din nou la post. Pandurii par stropiţi cu „apă vie”, dar au ghinion. Rada nimereşte transversala la un corner iar Balaj închide ochii la o tragere evidentă de tricou a lui Abrudan la Popin. Ocazie imensă de care pandurii n-au putut să profite! Nou intratul Mardare vede două galbene în timp record, 5 secunde, ambele pentru proteste la o lovitură liberă acordată de Balaj. Nicoară îşi bate însă joc de şut şi trage mult peste. Pandurii încheie în genunchi meciul. Roman scapă pe contraatac şi îi pasează perfect lui Alex Coman care face 2-0 la ultima fază a meciului. Ce diferenţă între felul cum joacă Pandurii acasă şi cum joacă în deplasare! În Giuleşti a venit a doua înfrângere la rând pe terenuri străine după cea de la Galaţi. Şi Europa nu mai pare aşa aproape în momentul de faţă...

„Am vrut să arătăm că putem juca frumos, să marcăm şi goluri. Le-am spus la jucători că e timpul să mai câştigăm şi noi, s-au dăruit total. Pandurii e o echipă combinativă, ştiam că sunt periculoşi, dar le-am închis spaţiile şi am câştigat meritat. Am dat şi două bare...”             Marian Rada, antrenor Rapid

„A fost un joc pe contre, dar nu am reuşit să marcăm. Atitudinea noastră în deplasare nu e la fel ca acasă. Trebuie să corectăm acest lucru dacă vrem să ne îndeplinim obiectivul. I-am avertizat pe jucători că nu va fi un meci uşor. Am sperat să fim mai puternici decât ei şi să-i dominăm fizic. În repriza a doua am trecut la un 4-4-2, dar nu am adus deloc mingea la cele două vârfuri. Din cele trei jocuri în deplasare, am pierdut două din neglijenţă. Am ratat ocazii, jucătorii sunt superficiali.”                        Cristi Pustai, antrenor Pandurii

„Îmi cer scuze faţă de colegi, am încercat o floricică în plus la acea cursă, în loc să şutez din prima. Poate aş fi marcat, dar aşa a fost să fie. Sunt foarte supărat, nu înţeleg ce s-a întâmplat cu noi în repriza a doua.”                 Dan Nistor, Pandurii

„S-a văzut că Rapidul şi-a dorit victoria mai mult decât noi. Ne-am bătut joc de ocazii în prima repriză. Nu banii contează întotdeauna, şi-au dorit mai mult victoria. Sperăm să ne calificăm în Europa, ne batem cu Petrolul şi Dinamo.”  Marin Condescu, preşedinte CA Pandurii

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: