Pandurii se va reuni pentru noul sezon pe 6 iulie

Pandurii Târgu Jiu a stabilit data reunirii lotului pentru a pregăti noul sezon de Liga 2, 2020 – 2021. Oficialii clubului au anunţat data de 6 iulie pentru reunirea lotului care va avea în componenţă, în cea mai mare parte, jucătorii cu care Pandurii a început acest an.

Pandurii va juca şi în noul sezon 2020 – 2021 tot în Liga 2, iar conducerea clubului, împreună cu antrenorul Călin Cojocaru, a creionat programul de pregătire din vară.

Gorjenii vor să se reunească pe data de 6 iulie şi anunţă că vor păstra în lot majoritatea jucătorilor cu care au început acest an. „Am discutat cu antrenorul Cojocaru care se află la Timişoara şi am stabilit pentru data de 6 iulie reunirea lotului, iar pentru data de 8 iulie vizita medicală. Sperăm să ne mişcăm cât mai repede şi cât mai bine pentru ca începutul de campionat să fie unul corect care să ne poată da şansa să punem în practică proiectul nostru de viitor pentru Pandurii Târgu Jiu”,  aspus la Accent TV directorul sportiv de la Pandurii Târgu Jiu, Camilian Floroiu.

Acesta ar vrea să păstreze la echipă actualul nucleu de jucători: „În momentul de faţă eu aş dori să păstrez toţi jucătorii din lot, sunt extraordinari, eu nu mi-aş dori să plece, poate doar să îşi dorească ei. Avem şi câţiva copii de la centru care au confirmat în ultimele etape jucate şi vor rămâne alături de noi, dar vom încercă să implementăm în echipă şi în joc o serie de jucători cu experienţă. Iar dacă licenţierea ne va permite, suntem pregătiţi să aducem şi unul sau doi jucători străini de bună calitate”.

Cu lotul actual însă, Pandurii nu a spus mai nimic în sezonul acesta, care s-a încheiat prematur din cauza pandemiei, altfel Pandurii nu mai putea evita retrogradarea. Gorjenii nu au reuşit decât o victorie în sezonul 2019 – 2020 şi nu au luat nici un punct în meciurile din acest an.

Vizualizări: 461

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: