Pandurii transferaţi la Steaua de Piţurcă ajung la Craiova

Jucătorii pandurilor care au fost transferaţi în această vară către Steaua ar putea ajunge la Universitatea Craiova. Gigi Becali a achiziţionat deja şapte jucători de la Unirea Urziceni şi vrea să renunţe la jucătorii aduşi de Victor Piţurcă. Finanţatorul stelist a anunţat ieri că pe lista celor ce pleacă se află toţi cei trei jucători aduşi de la Pandurii, Stanca, Păcurar şi Martinovic.

Pandurii nu au primit nici un ban pentru cele trei transferuri de jucători la Steaua. Cel puţin aşa susţine preşedintele executiv Eugen Pîrvulescu care a declarat că nu s-au primit bani şi că se merge pe ideea transferului de jucători de la Steaua către Pandurii în schimbul celor trei jucători, Stanca – împrumutat, Păcurar şi Martinovic – transferaţi definitiv.  Pandurii ar avea, se spune, dreptul de a transfera orice jucător de la Steaua în următorii cinci ani. În condiţiile actuale înţelegerea ar putea să cadă, dat fiind faptul că cei trei nu vor mai juca în Ghencea. Oricum, steliştii nu au confirmat niciodată varianta incredibilă dată publicităţii de gorjeni, chiar Piţurcă afirmând că pentru jucătorii veniţi de la Pandurii urma să plătească personal. „Mai întâi ne-am certat pentru banii cu care am venit la club, bani pe care caută să întârzie să mi-i dea", s-a confesat Victor Piţurcă prietenilor la începutul scandalului care a culminat cu plecarea sa de la Steaua. Este vorba de 1,2 milioane de euro pe care fostul antrenor stelist i-ar fi plătit din propriul cont celor de la Pandurii Târgu-Jiu pentru transferurile lui Stanca, Păcurar şi Martinovic. Gigi Becali i-a spus lui Piţurcă însă că nu va da banii pentru că aceşti fotbalişti nu sunt titulari!”, se arată în cotidianul Pro Sport.

Martinovic nu a jucat deloc

Conform site-ului fcsteaua.ro, jucătorii de la Pandurii au costat mai mult de 500 000 de euro, pentru transferul lui Păcurar plătindu-se 250 000 de euro, cel al lui Martinovic 200 000, iar împrumutul lui Stanca pe un an 150 000 de euro. Indiferent care e suma reală, Pandurii continuă să susţină că nu au primit bani pentru cei trei jucători ci doar s-au mulţumit cu faptul că au scăpat de trei contracte mari ale celor mai buni fotbalişti din sezonul trecut.

Sigur e deocamdată faptul că Gigi Becali a anunţat ieri că Stanca, Todorov, Martinovici, Stoica şi Păcurar sunt de vânzare şi unii dintre ei ar putea ajunge la Craiova. Becali spune că este dispus să-i cedeze pe toţi cei cinci fotbalişti la Universitatea Craiova, dacă Victor Piţurcă doreşte să-i transfere. "Am hotărât să-l ajut pe Piţi, să nu mai spună lumea că suntem certaţi. O să-i dau o parte din jucătorii pe care i-a adus el. Şi nu vreau bani mulţi pe ei, ci doar jumătate din preţul pe care el l-a plătit ca să-i aducă în Ghencea. Iar dacă nu dispune de bani acum, poate să mi-i dea în 6 luni", a spus finanţatorul Stelei.

Conform Pro Sport bulgarul Todorov şi cei trei "pandurii" au costat 590.000 de euro, iar Dorel Stoica a venit gratis. Cei de la Craiova încă nu au dat un răspuns dacă îi vor pe toţi, şanse mari fiind pentru transferul lui Păcurar. "Nu ştiu dacă Piţi are nevoie de aceşti jucători. Cred că doar Păcurar şi Dorel Stoica ar merita să vină la Craiova", a spus ieri Ilie Balaci. În timp ce Stanca a jucat la Steaua doar un meci şi a luat cartonaş roşu, Martinovic nu are nici un minut bifat în tricoul Stelei, iar Păcurar a acumulat deja 277 de minute în cele cinci jocuri în care a intrat pe teren.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: