Pandurii va juca în deplasare cu Turris în prima etapă

Pandurii Târgu Jiu a aflat miercuri unde va juca în prima etapă a turului noului sezon şi care va fi programul turului. Echipa din Târgu Jiu va juca în prima etapă în deplasare cu Turris Turnu Măgurele, echipa patronată de fiul lui Liviu Dragnea.

Miercuri a avut loc la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”, tragerea la sorţi pentru stabilirea calendarului competiţional al ediţiei 2019-2020 a Ligii 2. Procedura de stabilire a programului s-a făcut pe baza Tabelei Berger pentru 20 echipe, iar în urme aceste proceduri Pandurii a fost ultima echipă trasă la sorţi, la eveniment clubul fiind reprezentat de administratorul special Marin Golea.  

În urma tragerii la sorţi Pandurii a aflat că va juca în prima etapă cu Turris din Turnu Măgurele, una dintre nou-promovatele în Liga 2, dar o echipă care a perfectat foarte multe transferuri spre deosebire de Pandurii care nu are perfectat nici un nou transfer.

Primul meci care se va juca pe terenul sintetic, aflat acum în procedură de omologare provizorie, va fi cel cu ACS Poli Timişoara, gorjenii urmând să joace tot pe sintetic până la recepţia stadionului din Târgu Jiu. Miercuri au sosit la Târgu Jiu şi reprezentanţii Companiei Naționale de Investiții, semn că va fi demarată într-un final şi recepţia stadionului. Reprezentanţii Direcţiei de Patrimoniu se vor afla joi la Craiova pentru a afla pe viu cum se organizează un meci pe un stadion modern.

Noul sezon al Ligii 2 începe pe 3 august 2019,  iar prima parte a sezonului, care are loc în acest an, 2019, se desfăşoară până pe 7 decembrie, atunci când are loc etapa a 21-a, adică a doua a returului.

Vizualizări: 707

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: