Pandurii vor încerca imposibilul la Vaslui

Ca orice meci cu FC Vaslui şi partida de duminică se anunţă aproape imposibil de câştigat. Vasluienii au fost mereu o nucă tare pentru Pandurii şi acasă şi în deplasare. Cel puţin de la preluarea echipei de către antrenorul Petre Grigoraş Pandurii nu s-au impus niciodată în faţa celor de la FC Vaslui. O victorie în meciul de duminică seara ar fi o nouă premieră pentru Petre Grigoraş.

Pandurii vor susţine duminică cel mai dificil meci al acestui început de nou sezon. Gorjenii vor întâlni practic primul adversar de top din tur, pe FC Vaslui, echipă care a fost angrenată până acum în lupta pentru Champions League. Eliminaţi de Fenerbahce Istanbul vasluienii nu se mai gândesc acum la Europa ci se vor concentra pe campionat: "Toate meciurile au fost dificile, acum ni se par uşoare pentru că am trecut peste ele. Acum întâlnim un adversar mult mia dificil pentru că e un adversar  rănit. În afara faptului că e foarte valoros, din păcate nu au mers mai departe în Champions League. Ar fi meritat să se califice după cum au jucat în tur şi în primele 60 de minute ale meciului cu Fener. Acum se vor axa pe frontul campionatului".  Grigoraş recunoaşte că echipa sa nu a fost una prea norocoasă la meciurile din deplasare de la Vaslui. Practic gorjenii n-au câştigat niciodată la Vaslui, indiferent cine s-a aflat pe banca echipei şi cu FC Vaslui s-au impus destul de greu şi acasă. Până la urmă Grigoraş recunoaşte că pentru echipa sa acesta este cel mai greu joc de până acum din noul sezon. "De când am venit aici am pierdut de două ori acasă cu ei şi o dată în deplasare. Avem un mai mare disconfort în meciurile cu Vaslui. Au o echipă bună, an de an s-au bătut la titlu. E cel mai greu meci mai ales după această eliminare a lor", a spus tehnicianul pandurilor.

Pe lângă dificultatea jocului, la acest meci se mai adaugă şi oboseala drumului lung până la Vaslui. Pandurii vor pleca mâine dimineaţă spre Focşani unde vor face prima oprire, antrenorul anticipând deja un drum de zece ore până la Vaslui: "Vom face tot posibilul să depăşim şi obstacolul drumului lung, vom face vreo 10 ore până acolo. Nu căutăm scuze, plecăm cu două zile înainte. Să fim la ora meciului pregătiţi fizic şi psihic. Sper să facem un joc bun, să scoatem un rezultat pozitiv ceea ce ar însemna foarte mult".

"La Vaslui se câştigă foarte greu. Nu e doar cazul pandurilor care nu a reuşit să câştige acolo, eu nu am mai câştigat acolo de vreo 27 de ani pe când jucam în Divizia C. aşa că ar fi o premieră să scoatem punct sau puncte. Dar nimic nu e imposibil cât crezi şi ai speranţă"

Petre Grigoraş

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: