Paragraful UEFA care scoate Steaua din cupele europene !

Steaua aşteaptă cu inima strânsă decizia UEFA în privinţa participării în cupele europene în sezonul următor. De o eventuală excludere a echipei din Ghencea ar profita Pandurii care ar merge astfel în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. UEFA spune că va judeca acest caz după regulament iar acesta nu le dă motive de optimism steliştilor. "Pentru a fi eligibil pentru Liga Campionilor, un club nu trebuie să fi fost implicat direct sau indirect, odată cu intrarea în vigoare a articolului 50(3) din Statutul UEFA din 27 aprilie 2007, în orice activitate care vizează aranjarea sau influenţarea unui meci la nivel naţional sau internaţional", se arată scris în regulamentul UEFA la criterii de admitere în Liga Campionilor, conform ProSport. După cum se ştie, Gigi Becali a încercat în mai 2008 să influenţeze rezultatul meciului dintre U Cluj şi CFR Cluj prin oferirea unei prime de 1,7 milioane de euro celor de la U pentru a nu pierde meciul cu rivalii de la CFR. Pe motiv de dare de mită, Becali a fost şi condamnat la 3 ani de închisoare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: