Parchetul cere arestarea preventivă a patronului de la Bugda

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului Budilică Ion din mun. Târgu-Jiu, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală cu consecinţe deosebit de grave (prejudiciu mai mare de 100.000 de euro) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 4 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi civile.  Făptuitorul a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore, începând cu 14 martie 2012, orele 16,25.

Inculpatul Budilică Ion a mai fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 12 septembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru comiterea infracţiunilor de punere în circulaţie, fără drept, a unor produse contrafăcute, care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate şi induce în eroare consumatorul asupra calităţi produsului şi a mai fost sancţionat administrativ pentru comiterea unor fapte de acelaşi gen.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: